Ultimele lucrări pe N. Titulescu – tronsonul V, trafic închis complet la intersecția cu str. Calea București, vineri și sâmbătă

Compania Apa Brașov, împreună cu Serviciul Public de Termoficare, va executa vineri și sâmbătă, 6 și 7 decembrie, lucrări la infrastructura de apă și termoficare pe strada N. Titulescu. Circulația va fi închisă de vineri, ora 8.00 și până sâmbătă, ora 18.00, pe porțiunea cuprinsă între Calea București și intersecția cu Karl Lehmann (zona eMAG), în baza hotărârii Comisiei de Circulație a Primăriei Municipiului Brașov de astăzi, 05.12.2019.

Accesul va fi permis doar personalului Spitalului Astra și pacienților.

Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.

Aceste lucrări de montare a conductelor de fontă fac parte din tronsonul V, vor fi finalizate în data de 7 decembrie și sunt cuprinse într-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.

Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic și locuitorilor din zonă.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.