„Vitrina cu personaje”, spectacol-lecție pentru copii

Miercuri, 19 februarie 2020/ duminică 23 februarie, de la ora 11.00/ 17.00, în Sala Operei, copiii sunt așteptați să vizioneze spectacolul-lecție „Vitrina cu personaje”.

Evenimentul se adresează, în special, elevilor cu vârste între 8 – 12 ani și își propune să-i familiarizeze pe cei mici cu genurile spectacolului muzical: opera, opereta și musicalul. Don Pizzicato și Donna Pianina, posesorii unei vitrine magice din care intră și ies personaje celebre din opere, operete și musicaluri, prezintă copiilor fragmente din operele „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” de G. Bizet, din operetele „Liliacul” de J. Strauss, „Silvia” de E. Kalman, musicalurile „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de L. Bernstein.

„Vitrina cu personaje” este un spectacol care își propune să completeze educația muzicală a copiilor, să îi familiarizeze cu termenii de operă, operetă și musical pentru ca mai târziu să poată înțelege mai ușor aceste genuri muzicale și să poată deveni spectatori cât mai avizați al teatrelor de operă.

În distribuție, artiștii Operei Brașov: Cristina Rotundu (Don Pizzicato), Corina Klein (Susanna, Stasi), Simona Manole (Papagena, Eliza Doolittle), Maria Catrina (Maria, Pamina), Lăcrămioara Schuller (Adela), Asineta Răducan (Rosina), Cristina Roșu (Marcellina, Carmen), Sonia Hazarian (Cherubino, Berta), Cristian Dicu (Monostatos), Liviu Iftene (Boni, Freddy), Lorand Cristian (Figaro, Pickering), Nicolae Zaharia (Papageno, Higgins). La pian: Lioara Frățilă (Donna Pianina). Regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenariul: Santuzza Tălmăceanu-Dinescu. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilet: 15 lei/ 20 lei

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.