„Voievodul țiganilor”, pe scena Operei Brașov, la început de februarie

„Voievodul țiganilor”, pe scena Operei Brașov, la început de februarie

Vineri, 4 februarie 2022, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, vă invităm la un Recital vocal-instrumental, susținut de artiștii noștri: Aurelia Florian – soprană, Maria Catrina – soprană, Valentina Mărgăraș – soprană, Silvia Micu – soprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Alexandru Aghenie – bariton, Adrian Mărcan – bariton și Valentin Marele – bariton, acompaniați la pian de maestra Sena Ducariu. Prezentarea evenimentului va fi făcută de către Simona Manole.

În programul muzical al serii, sunt incluse arii din operele „Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea, „La Wally” a compozitorului Alfredo Catalani, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Italianca în Alger” de Gioachino Rossini, „Edgar” de Giacomo Puccini, dar și dintr-o lucrare mai puțin cunoscută a lui Antonio Vivaldi, „Griselda”, din operetele „Văduva veselă” de Franz Lehár, „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán și va fi completat de piesele „Chiquilín de Bachín” a lui Astor Piazzolla sau „Serenata” de Enrico Toselli.

Preț bilet: 20 lei 

Sâmbătă, 5 februarie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să vizionați o foarte îndrăgită și așteptată operetă: „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss – fiul.

Opereta „Der Zigeunerbaron” de Johann Strauss-fiul, titlu tradus în românește cu „Voievodul Țiganilor”, a avut premiera mondială în 24 Octombrie 1885, la Theater an der Wien (actuala producție de la Opera Brașov a fost pusă în scenă în 2016). Libretul îi aparține lui Ignaz Schnitzer și se bazează pe nuvela cu același nume a lui Jókai Mór. Opereta s-a bucurat de un succes enorm, plasându-se între lucrările de referință ale compozitorului austriac.

Lucrarea înfățișează povestea mariajului dintre un proprietar de pâmănturi întors din exil cu o țigancă tânără, care se va dovedi a fi chiar fiica ultimului Pașă, a găsirii unei comori ascunse, a profețiilor unei țigănci bătrâne și a împlinirii lor; a unui comisar imperial încrezut, a unui guvernator militar, al unui grup de țigani și al unuia de husari.

Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o regiune mlăștinoasă de lângă un râu din Banat. Distribuția spectacolului de sâmbătă este următoarea: Saffi – Mădălina Bourceanu, Sandor Barinkay – Mihai Irimia, Czipra, o țigancă – Cristina Roșu, Maxim Zsupan, măcelar – Ștefan Schuller, Arsena, fiica lui – Andromeda Nemeș, Contele Carnero, Comisar Imperial – Marian Rește, Mirabella, doică în casa lui Zsupan – Lăcrămioara Schuller (debut), Ottokar, fiul ei – Claudiu Bugnar, Contele Homonay – Alexandru Aghenie, Mihaly – Valer Lucaciu, Ferkó – Dan Ionescu, Józsi – Florin Grama, Ion – Filip Irimia.

Soliști balet: Anamaria Boancă, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim (debut). Regia artistică este semnată de Marian Pop. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Corina Dumitrescu. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Asistent regie: Anda Pop. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilet: 40 lei (Pentru acest eveniment nu mai sunt bilete disponibile!) 

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380. 

În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Participarea la evenimentele Operei Brașov este permisă pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore – în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.

Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a sălii.

Pe toată durata desfășurării spectacolelor, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe duneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment. Vă mulțumim pentru înțelegere! 

Evenimente desfășurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.