29 martie 2024

Contact us

Administrația și oamenii de afaceri din Regiunea Centru caută soluții nerambursabile pentru depășirea crizei din industrie

 Administrația și oamenii de afaceri din Regiunea Centru caută soluții nerambursabile pentru depășirea crizei din industrie

Primarul George Scripcaru, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților publice centrale și locale și ai instituțiilor de învățământ superior din Regiunea Centru, a participat astăzi la dezbaterea privind oportunitățile, problemele și posibilitățile de finanțare a industriei cu fonduri nerambursabile, în perioada 2021-2027.

Evenimentul a avut loc la CATTIA Brașov și a fost organizat de EIT Manufacturing Hub, printr-un parteneriat între Iceberg, Agenția Metropolitană de Dezvoltare Durabilă Brașov și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

La dezbatere au participat, fizic sau on-line, peste 130 de persoane, care au discutat provocările din industria manufacturieră, în special lipsa personalului și calificarea acestuia, problemele din lanțurile de producție și sprijinul sectorului de cercetare-dezvoltare, precum și domeniile care au nevoie de finanțare, în concordanță cu strategia de dezvoltare prevăzută pentru perioada de finanțare 2021-2027.

„Astăzi am organizat o dezbatere despre viitorul industriei manufacturiere din Regiunea Centru, în care am vrut să explorăm cum s-au transformat perspectivele și care sunt provocările noi cauzate pe de o parte de criza Coronavirus, pe de altă parte de transformarea lanțurilor de valoare, mai ales în contextul unor politici europene care încearcă să aducă cât mai mult din producția componentelor din anumite industrii cheie înapoi în Europa, dinspre Asia.

Am vrut să vedem care poate fi rolul regiunii noastre, care poate fi rolul Brașovului, dacă putem construi o axă între Brașov și Sfântu Gheorghe, ca un fel de centru de producție și dezvoltare, în zona, de exemplu, a digitalizării și inovării, atât din perspectiva ecosistemului și a infrastructurilor, cât și  din perspectiva animării, a finanțărilor și a modului de susținere prin politici publice, cum este de exemplu Planul național de Reziliență și Redresare“ , a declarat Ionuț Țața, CEO Iceberg, coordonatorul evenimentului.

„Întâlnirea de azi este foarte utilă și bine-venită, în contextul actual al perioadei de pandemie, care are efecte și în plan economic, nu numai în cel medical, și implicit în zona locurilor de muncă. Sunt domenii care sunt mai mult sau mai puțin afectate de pandemie și cred că o discuție în zona noastră, Regiunea Centru, cu autoritățile, agenții economici și alte structuri asociative este binevenită,

Ne propunem să identificăm soluțiile care să fie accesate astfel încât cei care sunt afectați într-un anumit domeniu, să aibă posibilitatea să se orienteze către un alt domeniu de activitate, să se recalifice, în cazul angajaților, sau să își adapteze activitatea la actualul context economic, în cazul oamenilor de afaceri. Efectele negative ale pandemiei sunt evidente și în mediul economic, vedem cu toții ce se întâmplă pe piața muncii și trebuie să pregătim soluții și variante adaptate la contextul actual.

Mă bucur că avem discuții constructive cu toate părțile implicate și reușim să identificăm soluții, pentru că doar împreună putem să rezolvăm această problemă“, a spus la rândul său George Scripcaru, primarul Municipiului Brașov.

„Mă bucură că avem astfel de întâlniri, la care participă directorul ADR Centru, domnul Simion Crețu, și că o mare parte dintre agenții economici importanți de pe raza județului Brașov sunt prezenți.

Urmează un nou exercițiu financiar pe fonduri europene, de această dată vom avea sume suplimentare care au fost negociate de președintele Iohannis și de colegii noștri care se află la nivelul Consiliului European și Comisiei Europene. Sunt noi oportunități de finanțare, mult mai mari decât până în prezent.

Sper ca atât mediul privat, cât și autoritățile publice, să aducă în acest exercițiu financiar sume importante către județul nostru, în așa fel încât atât din punctul de vedere al infrastructurii, cât și al dezvoltării afacerilor să avem cât mai multe oportunități și să implementăm cât mai multe proiecte valoroase“, a precizat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

„Creșterea competitivității economice se face prin atragerea de investitori, prin investiții competitive, dotate cu utilaje și echipamente de ultimă generație. Preocuparea nostră este de a ridica acest indicator și, împreună cu EIT Manufacturing Hub România și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă am făcut un parteneriat pentru a organiza această întâlnire, care urmărește să vadă cum se poate crește competitivitatea și cum se poate atrage cât mai multă industrie manufacturieră în bazinul Brașov- Sfântul Gherorghe, care cuprinde în jur de 530.000 de oameni.

Pentru a atrage investitori este nevoie de ofertă, iar oferta este ceea ce fac autoritățile locale – Consiliul Județeran, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Sfântu Gheorghe și primăriile din zona metropolitană, astfel încât să asigure toate condițiile pentru ca oamenii de afaceri să poată veni, să atragem forță de muncă în zonă. În acest context noi prezentăm toate facilitățile care sunt în perioada de programare 2021-2027, pe zona publică și pe zona privată. De ce vorbim și de zona publică?

Aeroportul, Spitalul Regional care se are în vedere în Brașov, mărirea domeniului schiabil sunt câteva exemple care creează forță de muncă, atrag investitori și aduc dezvoltare economică, pe lângă alte multe proiecte mari, pe mobilitate sau pe regenerare urbană, care sunt prevăzute în următoarea perioadă. Și, la fel, sunt de asemenea multe facilități pentru mediul privat. Sensul evenimentului de astăzi este de a informa oamenii de afaceri, de a discuta cu autoritățile, astfel încât aceste fluxuri să se întâlnească și să dea o rezultantă pozitivă“, a concluzionat Simion Crețu, director ADR Centru.

EIT Manufacturing este un parteneriat format din peste 55 de organizații între care inclusiv Volkswagen, Volvo, Universitatea de Tehnologie din Darmstadt, Comisia Franceză pentru Energii Alternative și Energie Atomică (CEA), Siemens, Universitatea Slovacă de Tehnologie, Whirlpool Europe. Rețeaua are sprijinulInstitutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism independent al UE, creat pentru a susține inovatorii să transforme cele mai bune idei în produse, servicii și locuri de muncă pentru Europa.

Hub-ul din România al acestei structuri parteneriale, ce activează la Brașov, este coordonat de Iceberg și Universitatea Transilvania, organizații direct implicate în procesele de inovare și transfer tehnologic, cu mare experiență în proiecte europene și naționale focalizate pe cercetare-dezvoltare și transformare digitală.

Video: YouTube

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.