Alexandra Dobrin, record personal la Campionatul Mondial de Natație

  • Sportiva Coronei Brașov, cea mai puternică înotătoare în probele mixte din România, a participat la Campionatul Mondial de Natație în bazin scurt de la Abu-Dhabi

Alexandra Dobrin a reprezentat România la Campionatul Mondial de Natație în bazin scurt de la Abu-Dhabi alături de alți patru sportivi: David Popovici, Robert Glință, Bianca Costea și George-Alexandru Stoica-Constantin.

Sportiva Coronei, în vârstă de 28 de ani, a participat în probele de 200m fluture, 400m mixt și 200m mixt.

Alexandra a concurat în compania celor mai puternici înotători din lume și a reușit să își depășească propriul record personal în proba de 200m fluture (02:12.96).

Aflată la prima prezență la un campionat mondial pentru seniori, ea a încheiat cursele cu următorii timpi:

  • 200m fluture – 02:12.96 (serii) – record personal;
  • 400m mixt – 4:47.99 (serii);
  • 200m mixt – 02:14.34 (serii).

Experiența dobândită la acest Mondial este considerată extrem de valoroasă pentru Alexandra.

„Experiența trăită aici a fost fantastică! Prima cursă și prima zi au fost foarte dificile deoarece, fiind la prima participare la Campionatul Mondial de seniori, mi-a fost puțin greu. La 400m mixt nu am înotat un timp grozav, 4:47 față de 4:42, însă a doua zi, la 200m fluture mi-am intrat în ritm imediat și am reușit încă de dimineață devreme să reușesc cea mai buna performanță personală, 2:12,9 față de 2:13,5 anterior. M-am acomodat mai departe foarte bine și la ultima probă, 200 mixt am înotat din nou la timpul cel mai bun 2:14, 34.

Am plecat încărcată numai de lucruri unice și deosebite, care mă vor ajuta enorm de mult în următoarele competiții și în următoarea perioadă, unde mi-am stabilit obiective ambițioase” a declarat Alexandra Dobrin, înotătoarea Coronei Brașov, al cărei antrenor la club este Remus Dragomir.

Prin Alexandra Dobrin, Brașovul are un sportiv de valoare internațională, care duce renumele orașului de la poalele Tâmpei la marile competiții mondiale.

Suntem mândri de tine, Alexandra! Felicitări, Remus! Bravo secției de natație de la Corona Brașov!

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.