Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” – 92 de ani de glorie!
S-a întâmplat în 1 iulie 1923- Potrivit Înaltului Decret nr. 1674 din 12.05.1923, începând cu 1 iulie 1923, se înfiinţează, în garnizoana Bistriţa, Divizia 2 Vânători de Munte, precursoarea actualei Brigăzi 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov.
În perioada 1923-1940 zona de dislocare a Diviziei 2 Vânători de Munte a fost stabilită în nordul României, în masivele muntoase ale Bucovinei, Maramureşului şi în partea de nord a Carpaţilor Orientali. În baza prevederilor Înaltului Decret nr. 1688 din 1 aprilie 1937, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Brigada 2 Mixtă Munte. La 30 iunie 1941, Brigada 2 Mixtă Munte a trecut la ofensivă, în cadrul Corpului de Munte, pe direcţia Cernăuţi – Hotin, a participat la forţarea fluviilor Nistru, Bug şi Nipru, ajungând la 10 octombrie 1941 pe litoralul Mării Azov, iar după o scurtă refacere în ţară a participat la acţiunile de luptă din stepa Nogai, munţii Caucaz şi peninsula Crimeea.
Începând cu 15 martie 1942 au intrat în vigoare noile state de organizare, potrivit cărora Brigada 2 Mixtă Munte a primit vechea denumire avută până în 1937, adică Divizia 2 Vânători de Munte. Începând cu luna august 1944, Divizia 2 Vânători de Munte s-a reorganizat şi a asigurat introducerea în luptă a Armatei a 4- a, în zona Gilău – Buru şi după ce în septembrie 1944 a participat la eliberarea oraşului Cluj, a primit ordin să înainteze pe direcţia Gilău – Huedin – Oradea.La 30.10.1944, potrivit Anexei 3 la Instrucţiunea nr. 70200 a Marelui Stat Major, Divizia 2 Munte a fost desfiinţată pentru a doua oară după 21 de ani de activitate. La numai două zile, pe data de 03.11.1944, prin Instrucţiunea nr. 70200 bis s-a anulat prevederea din prima instrucţiune, iar Divizia 2 Munte nu a mai fost desfiinţată.
La 7 noiembrie 1944, Divizia 2 Vânători de Munte a primit ordin să treacă Tisa. Sfârşitul anului 1944 îi găseşte pe vânătorii de munte în timpul luptelor grele pentru alungarea adversarului aflat în spaţiul dintre masivele Bukk – Matra . După eliberarea Ungariei, militarii Diviziei 2 Vânători de Munte au acţionat în munţii Tatra pentru eliberarea Cehoslovaciei, la sfârşitul războiului fiind regrupaţi la nord de oraşul Brno în zona Polna, Zaborna, Dobrutov. Dintre toate diviziile Armatei României, Divizia 2 Munte a avut de suportat cea mai grea situaţie după dictatul de la Viena. Pe parcursul celor anilor de război Divizia 2 Vânători de Munte a avut cele mai mari pierderi umane şi materiale.
De patru ori a plecat la luptă cu efectivele complete (18.500 militari) şi tot de atâtea ori s-a întors victorioasă, dar cu efectivele la mai puţin de 50% din cele iniţiale, fără a considera completările efectuate aproape la fiecare 2 – 3 luni de campanie.t această mare unitate a dat ţării pentru apărarea pământului străbun cel mai însemnat tribut de sânge. La 13 iunie 1945 unităţile Diviziei 2 Vânători de Munte încep marşul înapoi către ţară şi la 20 iulie ating frontiera de vest a ţării, ajungând ca la 13 august 1945 să fie dislocate în garnizonale de dislocare la pace. În baza ordinului Marelui Stat Major nr. 0025715 din 29.11.1951, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Divizia 14 Vânători de Munte . Prin Ordinul nr. C.L. 00898 din 30.04.1958 al Marelui Stat Major au intrat în vigoare noi state de organizare pentru Divizia 14 Vânători de Munte, aceasta revenind la denumirea de Brigada 2 Vânători de Munte.
La 14 aprilie 1961, prin Ordinul C.L. 0020, se desfiinţează ultima mare unitate de vânători de munte din structurile Armatei României – Brigada 2 Vânători de Munte. Conform Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 001196 din 17.11.1964 se reînfiinţează Brigada 2 Vânători de Munte cu comandamentul şi subunităţile de brigadă în garnizoana Braşov şi Batalionul 21 Vânători de Munte în garnizoana Predeal. În cursul anului 1965 au fost înfiinţate Batalioanele 20 şi 22 Vânători de Munte în garnizoanele Ghimbav şi respectiv Sfântu Gheorghe.În perioada ce a urmat reînfiinţării, Brigada 2 Vânători de Munte a continuat instruirea militarilor, a participat la aplicaţii, tabere de instrucţie şi concursuri aplicativ militare unde a obţinut rezultate remarcabile.Potrivit deciziei H.C.M. nr. 1330 din 21.10.1974, Brigăzii 2 Vânători de Munte i s-a atribuit numele de “SARMIZEGETUSA”.
În timpul Revoluţiei din decembrie 1989, militari din Brigada 2 Vânători de Munte au participat la acţiuni în garnizoanele Braşov, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. În timpul acestor acţiuni au murit 10 militari în termen şi au fost răniţi 8 ofiţeri şi subofiţeri şi 29 militari în termen. În perioada de după decembrie 1989, organizarea structurală şi subordonarea Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării Armatei României şi în concordanţă cu opţiunile militare ale poporului şi statului român.În anul 2000 s-a desfiinţat Batalionul 20 Vânători de Munte din Ghimbav, Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung Muscel a fost subordonat brigăzii, iar Divizionul 206 Artilerie a fost redislocat din garnizoana Hălchiu în garnizoana Ghimbav.La 01 aprilie 2001 se înfiinţează, ca unităţi în compunerea brigăzii, Divizionul 228 AA Mixt şi Batalionul 229 Logistic. Ulterior, începând cu 01 martie 2003, Batalionul 22 Vânători de Munte “Cireşoaia” a trecut în subordinea Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”. Procesul de reorganizarea structurală a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” s-a finalizat odată cu trecerea în subordinea brigăzii, la 1 martie 2003, a Bazei 4 Instrucţie din Curtea de Argeş şi transformarea acesteia, la 01.05.2003, în Batalionul 33 Vânători de Munte.
În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii ani, Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, şi foarte multe alte ţări precum şi la numeroase exerciţii multinaţionale. De asemenea, a primit numeroase vizite din partea unor delegaţii oficiale străine, militare şi civile, care au apreciat profesionalismul şi dăruirea militarilor brigăzii.
Începând cu anul 2005 şi terminând cu anul 2007, unităţile brigăzii au trecut prin procesul de certificare naţională şi afirmare NATO, brigada fiind în măsură să fie dislocată într-un teatru de operaţii în afara teritoriului statului român în cadrul forţelor dislocabile.Participarea brigăzii la misiuni în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român: a fost în timp şi rămâne consistentă azi, în teatrul de operaţii din Irakm teatrul de operaţii din Kossovo şi teatrul de operaţii din Afganistan. Actualmente în teatrul de operaţii din Afganistan în cadrul misiunii „Resolute Support” în Provincia Kandahar se află B 33 V.M „Posada” din Curtea de Argeş.
A consemnat, Nicolae Uszkai
Foto: Nicolae Uszkai si arhiva Brigazii 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa”