Broșura „Fotografi brașoveni și atelierele lor”, lansată cu ocazia Zilei artei fotografice

Cu prilejul Zilei artei fotografice, Muzeul de Etnografie Brașov vă invită miercuri, 11 ianuarie 2023, ora 17.00, la lansarea broșurii „Fotografi brașoveni și atelierele lor”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15.

Publicația realizează o incursiune în istoria începuturilor fotografiei brașovene, de la primii pictori convertiți la fotografie, până la fotografii profesioniști din perioada 1839 – 1918 și întregește expoziția „Fotografi brașoveni și atelierele lor”, găzduită până la începutul anului 2023 de Complexul Comercial Coresi.

Volumul este un instrument util pentru vizitatorii Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului care pot vedea, în expoziția permanentă, un atelier de fotograf de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Publicația conține reproduceri după fotografiile aflate în patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov și în colecția Arhivelor Naționale Brașov, dar și detalii despre viața și activitatea celor mai importanți fotografi brașoveni ai secolului al XIX-lea: Leopold Adler și Carl Muschalek. De altfel, sunt plasați pe o scară a timpului toți fotografii consemnați până acum la Brașov, fie că erau ambulanți, fie că activau în cadrul atelierelor deschise în oraș.

Albumul ”Fotografi brașoveni și atelierele lor” va putea fi achiziționat de la magazinul Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului, de miercuri până duminică, de la ora 9.00 la ora 17.00.

Surrsa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.