Campionatul Național de Scrabble, în acest week-end, la Brașov

Hotelul Poiana Ursului din Poiana Brașov găzduiește, în perioada 24 -26 septembrie 2021, cea de-a treia etapă a Campionatului Național Individual de Scrabble pentru Seniori, penultima înaintea turneului final ce se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie la București. Competiția este organizată de Federația Română de Scrabble (FRSc).

La concurs participă jucători legitimaţi la cluburile de scrabble afiliate la FRSc, fiind așteptați cei mai bun competitori din toată țara. Înaintea acestei etape clasamentul este următorul: pe primul loc se situează Dan Laurențiu Sandu (CSM București), pe locul al doilea – Alexandru Lăcătîș (Universitatea Cluj), iar pe locul al treilea – Cătălin Caba (Universitatea Cluj). Programul competițiilor se va desfășura astfel: vineri, toată ziua, vor avea loc partidele de libere, sâmbătă – probele de duplicat clasic și completiv, dar și proba de anticipație, iar duminică – proba de compunere și duplicatul eliptic. Tot duminică, în jurul orei 13, se va organiza festivitatea de premiere.

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.