24 mai 2025

Câteva sfaturi în cazul în care ne rătăcim pe munte

 Câteva sfaturi în cazul în care ne rătăcim pe munte

A escaladat Großglockner, altitudine 3.798 metri, cel mai înalt vârf din Austria. A ajuns pe Mont Blanc, înălțime 4810 metri, cel mai înalt vârf din Alpi și Europa de Vest. Și-a testat limitele fizice și psihice pe muntele Elbrus, altitudine de 5.642 metri, „Muntele limbilor diferite”, alte popoare l-au denumit „Regele spiritelor”, „Tronul zeilor”, „Locul norocoșilor”, sau „Sfânta înălțime”, cel mai înalt vârf din Europa!*

Ne face placere să vă oferim câteva sfaturi din partea unui om perseverent, meticulos, echilibrat, energic, loial, pasionat de natura, pentru care muntele este o stare de spirit, un mod de viață: Dragos Bratucu.

,,Cateva sfaturi utile, zic eu, in cazul in care ne rătăcim pe munte:

  1. Primul lucru pe care trebuie să-l faci în cazul în care ai ieşit de pe potecă/traseu este să te întorci spre zona marcată. Iarna trebuie mers înapoi pe urmele paşilor rămase în zăpadă, iar în alte sezoane este indicat să se urmeze calea de întoarcere după reperele văzute înainte de a ieşi de pe potecă.
  2. Este foarte important să îţi dai seama de cât timp ai ieşit din traseul marcat, pentru ca drumul de întoarcere să fie parcurs într-un interval aproximativ egal.
  3. Pe timp de noapte, în zona alpină a munţilor (peste 1.400 de metri), unde nu este vizibilitate, cel mai bine este ca după ce ai părăsit traseul marcat să rămâi pe loc şi să apelezi pentru ajutor 112, sau numărul 0 Salvamont.
  4. O mare greşeală făcută de cei care se rătăcesc este să părăsească locul în care se află după ce anunţă echipele de căutări. După ce ai alertat echipajele de salvare trebuie să rămâi pe loc. În niciun caz nu trebuie să pleci din acel loc, pentru că este posibil ca mai departe să nu ai semnal la telefon şi să nu fii găsit de cei care au venit după tine.
  5. În timpul aşteptării, dacă e noapte, poţi să faci eventual un foc, să cauţi un loc uscat, ferit de umezeală, unde nu bate vântul. Trebuie să te fereşti de jgheaburi, mai bine e să alegi o zonă împădurită, iarna să nu te poziţionezi sub stânci unde există riscul să cadă gheaţă sau pietre. Poţi să fluieri, să vorbeşti, să faci un foc de semnalizare, animalele sălbatice nu se apropie dacă e zgomot sau e aprins focul.
  6. Dacă e vorba de un grup care se rătăceşte, în căutări nu trebuie să plece decât doi membri. Explicaţia e logică şi ţine de siguranţa persoanelor. Dacă este şi o persoană rănită în grup, cineva trebuie să rămână cu ea. Cei doi care pleacă să caute traseul pierdut sau ajutor se vor ajuta unul pe altul în caz de probleme, dar restul grupului trebuie să rămână împreună.
  7. Întotdeauna trebuie consumate cu chibzuinţă proviziile de hrană şi apă. De asemenea, trebuie economisită bateria de la telefonul mobil. Specialiştii spun că doar unul din membrii grupului trebui să ţină telefonul deschis, iar ceilalţi să-l păstreze închis, pentru a nu consuma energia echipamentului de comunicaţie.
  8. Un grup rătăcit în afara traseului montan trebuie să-şi stabilească un lider. Acesta răspunde de economisirea proviziilor şi de acţiunile grupului. Deciziile nu le va lua de unul singur, ci prin consultare cu toţi membrii grupului.
  9. Orientarea pe munte nu este valabilă în orice condiţii. O hartă tipărită este mult mai utilă decât una stocată în memoria telefonului din toate punctele de vedere. Orientarea în spaţiu ajută doar dacă eşti un foarte bun cunoscător al configuraţiei muntelui pe care te afli. Hărţile de pe telefonalele mobile au o rezoluţie proastă, mai utilă este o hartă tipărită.
  10. În spaţiile deschise de pe platourile montane, condiţiile meteo nefavorabile (ceaţă/ viscol/noapte) pot face imposibilă orientarea. Atunci când eşti surprins de astfel de condiţii într-o zonă de vârf unde vântul şi frigul este resimţit mult mai greu de corpul uman, deplasarea «în orb» poate fi extrem de riscantă. Cu o lanternă nu vezi pe ceaţă decât la 2-3 metri în faţă, şi poţi părăsi platoul şi să te duci în abrupt.” Dragos Bratucu.

Puteți urmării peripețiile și sfaturile omului de munte pe pagina @DragosBratucuClubCARPAMONT.

Iubiți, respectați și protejați natura!

* Elbrus se află chiar la granița dintre Europa și Asia. Elbrus este situat în Republica Kabardino-Balkaria din Rusia la aproximativ 11 km nord de granița cu Georgia și la 270 km nord-vest de Tbilisi. Controversa cu privire la situarea lui Elbrus în Asia sau Europa provine de la măsurarea topografică a cartografului suedez Strahlenberg (1676–1747) care a mutat granița inițială dintre Europa și Asia de pe linia cursului Donului la munții Urali. Sursa: wikipedia.org

Credit foto: Dan Strauti

 

    Lasă un răspuns