Premieră la Festivalul de Operă, Operetă și Balet, ediția a XVI-a: „Rigoletto” de Giuseppe Verdi

Vineri, 2 noiembrie 2018 și sâmbătă, 3 noiembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, Festivalul de Operă, Operetă și Balet, ediția a XVI-a, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov, se încheie cu o premieră extraordinară a operei „Rigoletto” de Giuseppe Verdi.

Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Deși Verdi a ținut să fie secretă pe toată perioada repetițiilor, celebra arie „La donna è mobile din actul al treilea, a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!

„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere.

Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat. Povestea tragică se centrează pe licențiosul duce de Mantova, pe Rigoletto și pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda.

Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui și lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgostește de duce și își sacrifică viața pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajați de tatăl ei.

Noua montare de la Opera Brașov îi aparține regizorului Italian Matteo Mazzoni, cel care a mai pus în scenă aici, în 2013, „Tosca”, de G. Puccini. Cu acest „Rigoletto” actual, instituția brașoveană are în repertoriu doar producții noi, de după anul 2000.

Revenind la premiera din acest week-end, Matteo Mazzoni dezvăluie doar câteva dintre subterfugiile la care a apelat ca regizor: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din orașul Mantova, cu natura și clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Michelangelo, Giulio Romano, apelarea la tehnici moderne cum ar fi bodypainting-ul – realizat de Giusy Campolungo (campioană europeană și vicecampioană mondială la bodypainting) și Lucia Postacchini din Italia, dar și prin introducerea unui personaj surpriză. Scenografia și costumele au fost create de Rodica Garștea, care a avut o misiune dificilă fie și numai pentru faptul că decorurile se schimbă des pe parcursul desfășurării acțiunii. Însă se achită onorant de această datorie, dând dovadă de un excelent simț artistic și practic.

Conducerea muzicală a celor două reprezentații ale premierei îi aparține maestrului Traian Ichim, o prezență riguroasă și fermă, de fiecare dată admirată, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov.

Premiera operei „Rigoletto” va beneficia de două distribuții diferite, foarte valoroase, în ambele seri, cu invitați remarcabili.

Distribuția (2 noiembrie 2018):

Lucian Petrean (Opera Națională București) – Rigoletto

Nicoleta Chirilă – Gilda

Liviu Iftene – Ducele de Mantova

Petru Burcă (Opera Națională Română Cluj-Napoca) – Sparafucile

Gabriela Hazarian – Maddalena

Sonia Hazarian – Giovanna

Marian Rește – Contele de Monterone

Nicolae Zaharia – Marullo

Dan Ionescu – Borsa

Lorand Cristian – Contele de Ceprano

Anca Panait – Contesa de Ceprano

Mihaela Marele – Pajul

Distribuția (3 noiembrie 2018):

Fülöp Marton (Opera Maghiară Cluj-Napoca) – Rigoletto

Fülöp-Gergely Tímea (Opera Maghiară Cluj-Napoca) – Gilda

Mihai Irimia – Ducele de Mantova

Dan Popescu – Sparafucile

Asineta Răducan – Maddalena

Cristina Roșu – Giovanna

Ștefan Schuller – Contele de Monterone

Paul Tomescu – Marullo

Cristian Dicu – Borsa

Marian Rește – Contele de Ceprano

Simona Manole – Contesa de Ceprano

Alina Ichim – Pajul

De asemenea, în cele două seri ale premierei, pe scena Operei Brașov, îi puteți vedea pe Victor Panțuru – figurație extraordinară, Emilia Mirea – Eva și pe Sara Györfi, Maria Manea – Copiii.

Își dau concursul Orchestra, Corul (dirijat de maestrul Leonard Boga) și Baletul Operei Brașov. Pregătirea muzicală a premierei le-a aparținut pianiștilor: Sena Ducariu, Simona Patriche și Ovidiu Mezei. Asistența de regie și regia tehnică îi aparțin Silviei Papadopoulos.

Preț bilete: 50 lei; 40 lei (Pentru aceste spectacole mai sunt foarte puține bilete disponibile!)

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.