Clipa de emoție: „Ce caut eu în hrube și canale”, de Adrian Munteanu – text și intepretarea autorului

Ce caut eu în hrube și canale

ce caut eu în hrube şi canale
în beciuri puturoase şi în stradă
îmi arde oare-n nopţi de-o escapadă
să dau prin baruri pe licori parale
aş face-oricând cu pilangii rocadă
ca să primesc prin crâşme reci urale
suit pe lăzi în sunet de pocale
ca cel ce bea poşirca şi-o să cadă
dar ce fac eu cu cel ce-ntinde mâna
şi-l văd cu ochii lui tânguitori
să-i scot cu râvnă apă din fântâna
în care-şi spală ochii de urdori
mai bine-i smulg canalului ţâţâna
să intre aer în plămâni şi pori


Video: YouTube

Sonet publicat în  volumul „Paingul orb”, Editura Arania, 2020

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.