CONAF are 5 membri noi în Consiliul Director

La nici trei ani de la fondare, prima și singura confederație patronală care sprijină dezvoltarea și promovarea culturii antreprenoriale feminine din România, are cinci membri noi în Consiliul Director, doamne de top din mediul de afaceri românesc. Camelia Șucu, fondator ClassIn, Alina Gamauf, director de resurse umane și membru în comitetul executiv al grupului francez Carrefour, Anca Damour, membru în boardul One United Properties S.A, Loredana Apreutese, general manager International Alexander și Alina Paul, CEO D.O Security, toate doamnele vor ocupa poziția de vicepreședinte în cadrul CONAF.

Cristina CHIRIAC, președintă CONAF, a declarat: “Felicit doamnele care ni s-au alăturat și le mulțumesc pentru încrederea acordată, asigurându-le totodată că împreună vom construi o Românie antreprenorială prin dezvoltarea unui mediu de business proactiv. Obiectivul principal al CONAF este să dobândim reprezentativitatea la nivel național, să contribuim la dezvoltarea durabilă și la creșterea organică a antreprenoriatului românesc în toate zonele țării.

Doar în acest mod putem coagula mediul de afaceri local, pentru a aduce plus valoare în economie și a contribui la elaborarea de politici publice coerente, flexibile, printr-un dialog continuu și constructiv cu factorii guvernamentali. Vom continua să susținem principiul european al egalității de gen și de șanse, combaterea discriminării și asigurarea egalității de șanse, obiective prioritare în Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene”.

CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ANTREPRENORIAT FEMININ – CONAF este organizația agilă, proactivă și întreprinzătoare, puternic concentrată în identificarea, centralizarea și propunerea soluțiilor, pe termen mediu și lung, pentru problemele reale și de maximă urgență din mediului antreprenorial românesc.CONAF promovează egalitatea de gen și de șanse pentru susținerea inițiativei private și dezvoltarea ecosistemului de afaceri, în acord cu noua normalitate.

CONAF este confederația patronală din România care reprezintă cea mai amplă mișcare din ultimii 100 de ani din istoria noastră, coagulând forțele antreprenoriale din România pentru sustinerea si promovarea antreprenoriatului feminin.
CONAF acționează ferm pentru apărarea drepturilor și intereselor sociale, economice, financiare, juridice ale antreprenorilor din România în relațiile cu autoritățile publice si pentru dezvoltarea unor rețele de afaceri eficiente.

În anul 2019, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) lansau unul dintre cele mai ample proiecte de anvergura, „Pactul pentru Muncă”, ce a dezbătut problematica deficitului forței de muncă.
Anul acesta, din nevoia de a găsi soluții pentru revenirea la normalitate în ceea ce privește turismul, a luat naștere proiectul național „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate!”, organizat de către CONAF alături de Alianța pentru Turism și Asociația Națională a Antreprenorilor.

CONAF este singura confederație care susține și promovează antreprenoriatul feminin și care are ca obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.