Dirijorul Daisuke Soga revine la Filarmonica Brașov într-un concert cu Răzvan Popovici, solist
În luna iulie, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt, a oferit un concert memorabil, interpretând Simfonia nr. 6 de Anton Bruckner în impresionanta Biserică Neagră. Evenimentul a atras sute de spectatori, care s-au bucurat de această capodoperă într-o ambianță unică, transformându-l într-unul dintre principalele momente culturale ale anului în Brașov. Acustica deosebită a Bisericii Negre, împreună cu monumentalitatea simfoniei lui Bruckner, au oferit publicului și muzicienilor o experiență de neuitat.
Continuând această tradiție, pe 31 octombrie, Filarmonica Brașov aduce un nou concert de excepție la Sala Patria, în care muzica lui Anton Bruckner va străluci din nou. Programul serii va debuta cu Concertul pentru violoncel în mi minor de Edward Elgar, aranjat pentru violă de Lionel Tertis, cu talentatul Răzvan Popovici în rol solistic. Născut într-o familie de muzicieni, Răzvan Popovici, cunoscut publicului larg în special ca inițiatorul Festivalului SoNoRo, pe care l-a transformat într-o platformă culturală europeană de mare succes, a concertat de-a lungul carierei sale pe scenele unora dintre cele mai prestigioase săli din lume, precum Carnegie Hall din New York, Suntory Hall din Tokio, Concertgebow din Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank si Wigmore Hall din Londra, și multe altele, alături de orchestre renumite și dirijori de elită, și este cunoscut pentru profunzimea și măiestria sa interpretativă. Concertul său promite o abordare profundă a lucrării lui Elgar, aducând noi valențe emoționale operei acestuia.
După acest moment de introspecție muzicală, publicul va putea asculta Simfonia nr. 4 de Anton Bruckner, oferind continuitate celor pasionați de muzica acestui compozitor, după succesul concertului din luna iulie. În cadrul concertului din 31 octombrie, la pupitrul dirijoral se va afla Daisuke Soga, cel sub a cărui baghetă orchestra Filarmonicii Brașov a evoluat cu succes în primăvară la Berliner Philharmoniker. Simfonia nr. 4 în Mi bemol major de Anton Bruckner, cunoscută și sub numele de „Romantica,” este o lucrare monumentală și profundă, emblematică pentru stilul lui Bruckner și pentru mișcarea artistică a vremii.
Pe lângă acest concert, publicul brașovean va avea ocazia să îl (re)descopere pe Daisuke Soga în ipostază de instrumentist, marți seară, pe 29 octombrie, într-un recital de muzică de cameră alături de Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov și pianistul Viniciu Moroianu. Aceștia vor aduce pe scenă lucrări de Franz Schubert, inclusiv celebrul Cvintet „Păstrăvul,” într-o seară dedicată sonorităților delicate și intime ale muzicii de cameră.
După aceste evenimente, Sala Patria va fi gazda turneului național Cinestezia, unde brașovenii vor putea lua parte la un concert cinematic pop cu Leyah, aducând un suflu nou în peisajul muzical al orașului.
Ulterior, pe data de 7 noiembrie, tot la Sala Patria, se va desfășura un nou concert simfonic sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, avându-l ca solist pe Mădălin Voicu Jr. la pian, într-un program integral dedicat lui Wolfgang Amadeus Mozart, cu lucrări precum Uvertura operei Cosí fan tutte, Concertul nr. 23 în La major și Simfonia nr. 36 „Linz.”
Biletele pentru toate aceste evenimente sunt disponibile la casieria Filarmonicii Brașov unde se pot găsi și bilete cu reduceri și online pe bilet.ro. De săptămâna trecută s-au pus în vânzare și biletele pentru luna decembrie, inclusiv pentru cele două concerte de Crăciun, în cadrul cărora se va interpreta „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, sub bagheta celebrului dirijor Tiberiu Soare.
Foto concert: Iosif Trif