Doar 25% dintre carantinații din municipiu sunt brașoveni

În continuare, numărul persoanelor carantinate care au domiciliul în afara municipiului Brașov este mult mai mare, comparativ cu numărul brașovenilor. Astăzi, în urma unei analize privind funcționarea centrelor de carantină, primarul George Scripcaru a făcut o serie de precizări cu privire la numărul și situația persoanelor carantinate.

Deși comparativ cu ultimele săptămâni, se observă o ușoară creștere a numărului persoanelor aflate în carantină, 132 de persoane în prezent, totuși numărul este mai redus cu aproape 50% comparativ cu perioada de vârf, când erau peste 250 de persoane zilnic. La fel ca și până în prezent, dintre aceste persoane, numărul celor cu domiciliul în municipiul Brașov este mult mai mic decât numărul persoanelor din afara municipiului.

Astfel, brașovenii reprezintă astăzi 28% din total persoane carantinate, iar media pentru perioada 10 martie – 11 mai este de 25%. Majoritatea persoanelor sunt din Cața, Crizbav, Prejmer, Sânpetru, Voila și Zărnești, dar sunt și persoane care au domiciliu Moeciu, Bran, Bod, Săcele sau din alte județe – Bacău, Botoșani, Constanța, Galați, Prahova și Sibiu. În acest moment, din cele șase centre de carantină, sunt funcționale cinci.

,, Este de subliniat următorul aspect: Din totalul de persoane aflate în centrele de carantină aflate în responsabilitatea Primărie Brașov, doar în jur de 25% sunt cetățeni ai municipiului Brașov. Restul sunt cetățeni din alte localități din județul Brașov sau chiar din alte județe. Eu cred că aici este o problemă și de aceea vom face demersuri la nivelul instituției prefectului, să aflăm cum ajung cetățeni din județul Botoșani la Brașov. La intrarea în țară, fiecare este întrebat de unde vine și de unde este și fiecare trebuie să se ducă în localitatea de domiciliu.

Ne-am trezit zilele trecute, de exemplu, cu niște cetățeni din orașul Săveni, din județul Botoșani: Nu este logic acest lucru. Pe de altă parte sunt și cetățeni, foarte mulți, din alte localități din județul Brașov care, la fel, ar fi trebuit să ajungă în localitățile de domiciliu, pentru că este o prevedere legală că fiecare primărie este obligată să își înființeze un astfel de centru. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru, în multe localități din județ.

Din aceste două motive se creează o falsă impresie că sunt foarte multe persoane carantinate în municipiul Brașov, dar în realitate, din 100%, doar un sfert sunt brașoveni. Este bine să știm acest lucru, pentru că și cheltuielile se răsfrâng într-un mod dezechilibrat asupra bugetului local, pentru că noi trebuie să susținem din surse proprii o parte din aceste cheltuieli.

Nu mi se pare corect acest lucru și cred că la nivelul structurilor care gestionează această situație ar trebui luată decizia ca fiecare cetățean să fie direcționat în localitatea de domiciliu, unde primăria de acolo trebuie să asigure aceste servicii de carantină”, a declarat primarul George Scripcaru.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.