Doar ea, iubirea…

Deloc întâmplător, zilele acestea, când sărbătorim iubirea, am descoperit o scrisoare a Otiliei Cazimir către prietena și confidenta sa, prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), în care autoarea îşi exprima sentimentele, temerile şi dorul care o încercau după moartea poetului George Topîrceanu, față de care a fost legată literar, dar şi sentimental.

George Topîrceanu s-a căsătorit în anul 1912 cu învăţătoarea Victoria Iuga și au avut împreună un fiu, Gheorghe, dar căsnicia s-a destrămat. Între acesta şi Otilia Cazimir a existat o poveste de dragoste discretă, care a stârnit interesul cronicarilor şi al publicului, așa cum se întâmplă cu orice legătură între persoane publice.

Un fragment din scrisoarea amintită, pentru clipa de emoție de astăzi:

„16 mai 1937

Duminică seara

Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus și din partea matale garoafe (nu terminasem încă banii de flori). Mormântul lui, înțelegi mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar nu l-am simțit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut și o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri. Am fost cu băiatul. E tăcut și îndărătnic ca tatăl său. Nu-i mic, cum crezi: are 24 de ani – și nici o situație. Îi place vioara și trăiește cu capul în nori. Fuge de-ai lui și vine să tacă la mine. Mă duc cu el să-i fac haine, ne plimbăm amândoi, bem cafele. În curând va avea o slujbă (are bacalaureatul, atât) și mi-a promis că se înscrie la Universitate. Cred că o să mă asculte. Curios, mi se pare mai… mare decât el! Numai el putea fi mic, mic – „și mai mic!” – și alintat! Știi ce de jucării avea? Am găsit într-o zi o praștie, o praștie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănușă nouă! Și avea aeroplane și muzicuțe. Și mie nu mi-au dat nimic. Le-au aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii „serioși” cu jucăriile lui? Am căpătat (l-a furat băiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joacă, din clasa a 7-a de liceu (era mai mare decât el!).

Să-ți descriu odaia lui? Ar fi tare greu. Era un amestec de lucruri care nu se potriveau între ele, într-o dezordine aparentă, pe care-o respectam, dar care era minuțios ordonată. Știi mata cum îi știam orice lucrușor, orice carte, orice fleac? El îmi spunea că-s miraculoasă, că se teme de mine. Și acum le știu pe toate cum erau. Și dacă, prin imposibil, s-ar întoarce toate la locul lor și peste zece ani aș ști unde să găsesc un capăt de ață! „Știi că am râs până la sfârșit, ca să-i dau curaj?” Acum, a rămas în mijlocul odăii un morman de cărți. Le cataloghează un student, supravegheat cu strășnicie de familie. Ieri mi-a scris ministrul că, după ce le va cumpăra ministerul, să mă duc să-mi iau ce mi-e drag. Dar, n-ar fi luat tocmai ce mi-ar fi drag mie? Voi mai găsi volumele de psihologie ale lui Dumas, negre pe de margini de adnotări? Şi „Le rire” al lui Bergson, şi atâtea altele? Mă lași să pun deoparte, pentru mata, una din cărțile care i-au fost dragi, dacă voi mai găsi vreuna? O să am câteva din lucrurile lui. Mi le-a smuls, cu ceartă şi scandal, băiatul din mâna celorlalți. Sărăcuțul, cât s-a zbătut ca să-mi facă câte-o tristă bucurie! O să am cuverturile lui de divan, covorașul cu icoana, mașina de scris, un telefon, o măsuță, maperonul de la mata, clișeele fotografiilor făcute de el, veilleusa lui, barometrul, o cravată (avea vreo 30!), scrumiera.”

și o ultimă confesiune:

„De ziua lui, în fiecare martie își cumpăra și-i plăcea să primească zambile, flori vigu­roase și delicate în același timp, cu parfum violent și suav. «Îmi sea­mă­nă», zâmbea… I-am trimis și anul acesta, ca și anul trecut, ca în toți anii, cea mai frumoasă zambilă pe care mi-a dăruit-o primăvara. Iar în luna mai, când s-au împlinit anii de când a plecat dintre noi, i-am descărcat pe mormânt, ca în fiecare an, tot liliacul grădinii mele.”

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d. 7 mai 1937, Iași) a fost poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Sursă text scrisoare: www.istorie-pe-scurt.ro.

Sursă foto și informații despre cei doi poeți: ro.wikipedia.org.