Donație de echipamente și consumabile medicale în valoare de 50.000 de euro

Deputatul german Gunther Krichbaum, soția sa, Oana Krichbaum (președinte al Societății Româno-Germane din Pforzheim și consilier local) și o echipă de medici germani și români de la Spitalul Siloah din Pforzheim (Germania) au sosit la Brașov cu o donație de echipamente și consumabile medicale în valoare de 50.000 de euro. De asemenea, echipa de medici de la spitalul german rămâne cinci zile la Brașov, pentru a ajuta colegii brașoveni în combaterea epidemiei de Covid-19.

La sediul Instituției Prefectului-județul Brașov, oaspeții – cărora li s-au alăturat adjunctul ambasadorului Germaniei în România, dl. Kai Henning, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Dragoș Garofil, precum și consilierul local Cristian Macedonschi – au fost întâmpinați de prefectul Mihai-Cătălin Văsii, de președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, și de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

În cadrul discuțiilor, oaspeții germani au subliniat deschiderea pe care au avut-o membrii comunității din Pforzheim, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din zonă pentru a contribui la donația către sistemul sanitar brașovean, precum și disponibilitatea medicilor de la Spitalul Siloah de a veni la Brașov. De altfel, coordonatorul echipei de medici, dr. Thushira Weerawarna, șeful secției de pneumologie de la Spitalul Siloah, a subliniat că această acțiune reprezintă doar începutul unei colaborări cu medicii brașoveni și a avut cuvinte de apreciere față de profesionalismul și dedicația colegilor săi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.