Arhive etichete: COVID – 19

Delegație a Organizației Mondiale a Sănătății, vizită în județul Brașov

La invitația d-nei deputat Cristina Vecerdi, o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății efectuează, astăzi și mâine, o vizită în județul Brașov.

Delegația este formată din dr. Heather Papowitz, expert OMS în managementul situațiilor de criză, dr. Brett Craig, expert în vaccinare, dr. Cassandra Butu, director interimar al Biroului OMS România și Andreea Popescu, ofițer național la Biroul OMS România.

Delegația a fost întâmpinată de prefectul Mihai Cătălin Văsii și de directorul executiv al DSP Brașov, Claudia Bularca, alături de dr. Cristina Vecerdi, care îi însoțesc pe oaspeți pe toată durata vizitei.

Programul de astăzi a început cu o întâlnire la sediul Direcției de Sănătate Publică a județului Brașov, unde oaspeților li s-a făcut o prezentare a situației epidemiologice de la începutul pandemiei până în prezent, a măsurilor luate de autoritățile locale pentru gestionarea acestei situații, precum și a derulării campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

În cursul discuțiilor, membrii delegației s-au arătat interesați de implicarea medicilor de familie în testarea, îngrijirea și vaccinarea pacienților, de promovarea măsurilor de protecție, de cauzele reticenței față de vaccinare îndeosebi în mediul rural și în rândul persoanelor aflate în grupele de risc, precum și de modalitățile de transmitere a datelor referitoare la cazurile de COVID-19.

Vizita a continuat la noua unitate de primiri urgențe de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, care este în curs de operaționalizare și unde s-au purtat discuții cu personalul de la ATI și UPU, legate de funcționarea acestor unități, de problemele întâmpinate, de situația și tratamentul pacienților care ajung aici.

Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” a fost un alt punct pe agenda a vizitei, membrii delegației arătându-se impresionați de condițiile oferite de această unitate spitalicească.

Programul de astăzi s-a încheiat la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor, unde s-au făcut și declarații de presă.

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Primul pacient vaccinat în municipiul Brașov în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19

Primul pacient vaccinat în municipiul Brașov în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 a fost o doamnă (foto centru), programată astăzi, la orele 8:00 la Centrul de vaccinare de la CATTIA.

În etapa a II-a a campaniei de vaccinare sunt incluse persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

„Am ținut să fiu alături de primul brașovean care se vaccinează în etapa a II-a, la fel cum am fost prezent la vaccinarea primului brașovean din etapa I-a, pentru a transmite, și cu această ocazie, mesajul că vaccinarea este șansa noastră de a reveni la o viață cât mai apropiată de normalitate, așa cum ne dorim cu toții, după un an foarte greu.

Țin să mulțumesc d-nei director executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, personalului medical din centrele de vaccinare, municipalității brașovene și autorităților locale din județ care au operaționalizat aceste centre pentru implicare și pentru că, realmente, au pus și pun suflet în ceea ce fac”, a declarat prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii.

Foto: Institutia Prefectului – Judetul Brasov

HOTĂRÂRE nr. 3 din 11.01.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 07.01.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate,
aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,

în contextul necesității creări condițiilor socio – economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în considerarea prevederilor art. 7^1, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente
instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu
modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2021.

Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.01.2021, în contextul
epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.

Art.3 – Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1 din 03.01.2021 se completează la art. 3, alin. (2), cu trei noi litere astfel:

g) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

h) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

 

Anexa este disponibila aici.

Covid – 19. Buletin de presă 13 noiembrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 13 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

231.808 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.489 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 7407 252 5,81
2. Arad 8153 291 5,24
3. Argeș 9331 264 3,1
4. Bacău 10241 152 2,31
5. Bihor 10149 377 5,9
6. Bistrița-Năsăud 4224 181 4,05
7. Botoșani 4559 117 2,73
8. Brașov 13517 507 5,5
9. Brăila 4114 73 2,02
10. Buzău 5091 99 2,19
11. Caraș-Severin 3572 85 2,77
12. Călărași 2676 71 2,28
13. Cluj 14867 586 7,3
14. Constanța 9837 970 4,66
15. Covasna 3120 84 3,4
16. Dâmbovița 8546 136 3,1
17. Dolj 9323 285 3,79
18. Galați 7696 130 2,04
19. Giurgiu 2701 116 2,07
20. Gorj 3643 60 1,87
21. Harghita 3949 90 2,52
22. Hunedoara 6294 154 3,14
23. Ialomița 3129 90 2,78
24. Iași 14409 354 2,85
25. Ilfov 9574 500 4,71
26. Maramureș 6566 191 3,8
27. Mehedinți 2839 65 2,27
28. Mureș 8457 390 4,87
29. Neamț 7794 139 2,75
30. Olt 5198 119 1,71
31. Prahova 14056 388 3,73
32. Satu Mare 3419 154 3,72
33. Sălaj 4437 115 6,25
34. Sibiu 9535 470 7,78
35. Suceava 11094 114 2,13
36. Teleorman 4234 85 2,77
37. Timiș 14194 489 6,49
38. Tulcea 2062 71 2,02
39. Vaslui 6126 86 1,93
40. Vâlcea 6497 92 3,16
41. Vrancea 4251 57 1,42
42. Mun. București 47782 1114 5,07
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5062* -674
 TOTAL 343.725 9.489

 *Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 12
2 ARAD 61
3 ARGEŞ 90
4 BACĂU 19
5 BIHOR 22
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 17
7 BOTOŞANI 19
8 BRĂILA 9
9 BRAŞOV 31
10 BUZĂU 20
11 CĂLĂRAŞI 12
12 CARAŞ-SEVERIN 37
13 CLUJ 183
14 CONSTANŢA 394
15 COVASNA 18
16 DÂMBOVIŢA 44
17 DIN STRAINATATE 1
18 DOLJ 31
19 GALAŢI 21
20 GIURGIU 9
21 GORJ 17
22 HARGHITA 12
23 HUNEDOARA 160
24 IALOMIŢA 20
25 IAŞI 76
26 ILFOV 79
27 MARAMUREŞ 17
28 MEHEDINŢI 9
29 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 269
30 MUREŞ 30
31 NEAMŢ 33
32 OLT 33
33 PRAHOVA 152
34 SĂLAJ 14
35 SATU MARE 10
36 SIBIU 146
37 SUCEAVA 28
38 TELEORMAN 30
39 TIMIŞ 97
40 TULCEA 37
41 VÂLCEA 14
42 VASLUI 18
43 VRANCEA 7
Total 2358

Până astăzi, 8.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.11.2020 (10:00) – 13.11.2020 (10:00) au fost raportate  174 decese (100 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

168 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.892. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.630.856 de teste. Dintre acestea, 37.136 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.169  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.967 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.681 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.141 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.569 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.556 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 831 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 noiembrie a.c., 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.418.195 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 12 noiembrie 2020, au fost raportate 9.882.014 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA  CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAŢI*
Franţa 1.865.538(+35.879)   42.535 (+328)     139.212     (+3.996)
Spania 1.417.709 (+19.096)   40.105 (+349)     150.376            –
Regatul Unit 1.256.725(+22.950)   50.365 (+595)         3.031          (+13)
Italia 1.028.424(+32.961)   42.953 (+623)     387.758   (+15.645)
Germania    727.553(+21.866)   11.982 (+215)     474.208   (+13.704)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 12 NOIEMBRIE 2020 
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI*
 52.143.259 (+590.384)  1.284.610 (+10.299) 34.149.778   (+277.187)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11 – 12 noiembrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Covid – 19. Buletin de presă 01 noiembrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246.663 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

175.975 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.324 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 5227 179 4,17
2. Arad 5522 99 3,34
3. Argeș 7061 129 1,19
4. Bacău 8401 196 2,00
5. Bihor 6814 257 3,3
6. Bistrița-Năsăud 2807 68 2,33
7. Botoșani 3337 85 1,76
8. Brașov 9757 131 2,8
9. Brăila 3438 46 1,28
10. Buzău 3991 60 1,21
11. Caraș-Severin 2738 76 2,09
12. Călărași 1716 36 1,08
13. Cluj 9677 344 4,87
14. Constanța 5882 133 1,7
15. Covasna 2333 112 2,63
16. Dâmbovița 6722 211 2,6
17. Dolj 6765 154 2,87
18. Galați 6432 137 1,51
19. Giurgiu 1924 31 1,41
20. Gorj 2997 15 1,34
21. Harghita 3103 61 2,89
22. Hunedoara 4313 94 1,89
23. Ialomița 2140 4 1,6
24. Iași 10992 203 2,02
25. Ilfov 6122 107 1,64
26. Maramureș 4530 74 2,74
27. Mehedinți 2200 30 1,41
28. Mureș 5529 179 3,43
29. Neamț 6298 97 2,06
30. Olt 3729 129 1,3
31. Prahova 9765 121 1,74
32. Satu Mare 1885 72 1,67
33. Sălaj 2988 167 5,1
34. Sibiu 5661 257 3,68
35. Suceava 9483 107 1,78
36. Teleorman 3220 30 2,21
37. Timiș 9473 268 4,29
38. Tulcea 1539 35 1,02
39. Vaslui 5065 98 1,5
40. Vâlcea 5132 113 2,25
41. Vrancea 3539 24 1,1
42. Mun. București 36296 555 3,79
43. 120
 TOTAL 246.663 5.324

 Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 971 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 24
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 4
4 BACĂU 26
5 BIHOR 19
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 4
7 BOTOŞANI
8 BRĂILA 9
9 BRAŞOV 14
10 BUZĂU 8
11 CĂLĂRAŞI 1
12 CARAŞ-SEVERIN 5
13 CLUJ 4
14 CONSTANŢA 8
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 56
17 DOLJ 11
18 GALAŢI 86
19 GIURGIU
20 GORJ 14
21 HARGHITA 51
22 HUNEDOARA 5
23 IALOMIŢA
24 IAŞI 15
25 MARAMUREŞ 16
26 MEHEDINŢI 11
27 MUREŞ 4
28 NEAMŢ 77
29 OLT 161
30 PRAHOVA 20
31 SĂLAJ 4
32 SATU MARE 13
33 SIBIU 6
34 SUCEAVA 16
35 TELEORMAN 60
36 TIMIŞ 19
37 TULCEA 16
38 VÂLCEA 107
39 VASLUI 8
40 VRANCEA 37
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 17
42 ILFOV
TOTAL 971

Până astăzi, 7.067 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.10.2020 (10:00) – 01.11.2020 (10:00) au fost raportate 99 decese (54 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea,   Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.489. Dintre acestea, 910 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.264.304  teste. Dintre acestea, 21.423 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.014 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.409 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 133 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 noiembrie.

Pe teritoriul României, 29.085 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.987 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.998 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.350 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.228.643 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 31 octombrie 2020, au fost raportate 7 162 575 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA  CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAŢI*
Franţa 1.331.984(+49.215)   36.565 (+545)     123.095        (+871)
Spania 1.185.678(+25.595)   35.878 (+239)     150.376         –
Regatul Unit   989.745 (+24.405)   46.229 (+554)         2.839         (+28)
Italia   647.674 (+31.079)   38.321 (+199)     289.426     (+5.859)
Germania   518.753 (+19.059)   10.452 (+103)     356.410     (+4.489)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 31 OCTOMBRIE 2020 
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI*
 45. 667.780 (+547.184)  1.189.499 (+7.091) 30.820.473   (+1.130.251)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 30 octombrie – 31 octombrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

* Date rectificate

Covid – 19. Buletin de presă 31 octombrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 31 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 241.339 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

172.513 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 5048 192 4,01
2. Arad 5423 141 3,33
3. Argeș 6932 94 1,03
4. Bacău 8205 128 2,04
5. Bihor 6557 240 3,21
6. Bistrița-Năsăud 2739 114 2,18
7. Botoșani 3252 100 1,68
8. Brașov 9626 162 2,7
9. Brăila 3392 52 1,24
10. Buzău 3931 75 1,21
11. Caraș-Severin 2662 76 1,95
12. Călărași 1680 33 1,11
13. Cluj 9333 328 4,61
14. Constanța 5749 259 1,7
15. Covasna 2221 35 2,33
16. Dâmbovița 6511 126 2,3
17. Dolj 6611 295 2,63
18. Galați 6295 53 1,38
19. Giurgiu 1893 85 1,34
20. Gorj 2982 55 1,39
21. Harghita 3042 102 3,00
22. Hunedoara 4219 11 1,92
23. Ialomița 2136 32 1,62
24. Iași 10789 208 2,08
25. Ilfov 6015 81 1,61
26. Maramureș 4456 54 2,81
27. Mehedinți 2170 39 1,34
28. Mureș 5350 293 3,32
29. Neamț 6201 242 2,06
30. Olt 3600 94 1,04
31. Prahova 9644 75 1,71
32. Satu Mare 1813 70 1,56
33. Sălaj 2821 208 4,76
34. Sibiu 5404 253 3,38
35. Suceava 9376 100 1,76
36. Teleorman 3190 111 2,22
37. Timiș 9205 283 4,15
38. Tulcea 1504 38 0,93
39. Vaslui 4967 70 1,5
40. Vâlcea 5019 131 2,3
41. Vrancea 3515 38 1,09
42. Mun. București 35741 594 3,73
43. 120 -17*
 TOTAL 241.339 5.753

*Numărul total de cazuri nealocate pe județe a fost rectificat

 Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.448 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 93
2 ARAD 23
3 ARGEŞ 87
4 BACĂU 88
5 BIHOR 119
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 14
8 BRĂILA 52
9 BRAŞOV 141
10 BUZĂU 33
11 CĂLĂRAŞI 10
12 CARAŞ-SEVERIN 30
13 CLUJ 2
14 CONSTANŢA 218
15 COVASNA 15
16 DÂMBOVIŢA 89
17 DOLJ 96
18 GALAŢI 44
19 GIURGIU 54
20 GORJ 9
21 HARGHITA
22 HUNEDOARA 1
23 IALOMIŢA 34
24 IAŞI 3
25 MARAMUREŞ 34
26 MEHEDINŢI 33
27 MUREŞ 3
28 NEAMŢ 387
29 OLT 142
30 PRAHOVA 5
31 SĂLAJ 27
32 SATU MARE 75
33 SIBIU 1
34 SUCEAVA 55
35 TELEORMAN 67
36 TIMIŞ 12
37 TULCEA 50
38 VÂLCEA 82
39 VASLUI 12
40 VRANCEA 131
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 55
42 ILFOV 21
TOTAL 2448

Până astăzi, 6.968 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.10.2020 (10:00) – 31.10.2020 (10:00) au fost raportate 101 decese (63 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș,  Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani,  4 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.254. Dintre acestea, 923 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.242.748 de teste. Dintre acestea, 36.181 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.708 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.473 la cerere.

Pe teritoriul României, 28.797 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.860 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.373 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.957 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.286 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 942.740 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 30 octombrie 2020, au fost raportate 6 930 071 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA  CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAŢI*
Franţa 1.282.769 (+47.637)   36.020 (+235)     122.224     (+1.501)
Spania 1.160.083(+23.580)   35.639 (+173)     150.376         –
Regatul Unit    965.340(+23.065)   45.675 (+310)         2.811         (+12)
Italia    616.595(+26.829)   38.122 (+217)     283.567     (+4.285)
Germania   499.694 (+18.681)   10.349   (+77)     351.921     (+9.249)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 30 OCTOMBRIE 2020 
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI*
 45.120.596 (+545.615)  1.182.408 (+7.129) 29.690.222      *-

conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29 octombrie – 30 octombrie 2020

CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

* Date rectificate

Covid – 19. Buletin de presă 29 octombrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 4659 195 3,8
2. Arad 5085 233 2,71
3. Argeș 6726 99 0,98
4. Bacău 7872 145 1,98
5. Bihor 6187 260 2,85
6. Bistrița-Năsăud 2538 85 1,88
7. Botoșani 3051 110 1,44
8. Brașov 9315 209 2,61
9. Brăila 3294 30 1,16
10. Buzău 3786 60 1,04
11. Caraș-Severin 2516 73 1,84
12. Călărași 1585 56 0,98
13. Cluj 8620 371 4,3
14. Constanța 5375 106 1,56
15. Covasna 2103 57 2,28
16. Dâmbovița 6247 84 2,05
17. Dolj 6005 205 2,54
18. Galați 6150 99 1,33
19. Giurgiu 1791 27 1,34
20. Gorj 2855 72 1,28
21. Harghita 2878 114 3,32
22. Hunedoara 4061 107 1,95
23. Ialomița 2057 41 1,63
24. Iași 10247 288 1,92
25. Ilfov 5844 99 1,63
26. Maramureș 4184 161 2,43
27. Mehedinți 2086 51 1,19
28. Mureș 4761 160 2,8
29. Neamț 5846 95 1,86
30. Olt 3393 68 0,87
31. Prahova 9417 137 1,8
32. Satu Mare 1665 97 1,36
33. Sălaj 2491 198 4,11
34. Sibiu 4914 260 2,73
35. Suceava 9127 142 1,77
36. Teleorman 2983 65 2,11
37. Timiș 8516 372 3,61
38. Tulcea 1441 32 0,9
39. Vaslui 4819 90 1,5
40. Vâlcea 4749 131 2,3
41. Vrancea 3411 67 0,92
42. Mun. București 34247 1129 3,69
43. 143 1
 TOTAL 229.040 6.481

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică.

*Notă rectificativă: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a rectificat incidența aferentă zilei de ieri, 28.10.2020, care a fost comunicată eronat către CNCCI, în urma unei erori de redactare. Astfel, indicele în cazul Municipiului București pentru data de 28 octombrie 2020 a fost de 3,49‰, și nu de 3,81‰ așa cum a fost comunicat inițial.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 25
2 ARAD 15
3 ARGEŞ 12
4 BACĂU 15
5 BIHOR 21
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 10
7 BOTOŞANI 4
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 21
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 10
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 26
14 CONSTANŢA 4
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 12
17 DOLJ 10
18 GALAŢI 7
19 GIURGIU 1
20 GORJ 9
21 HARGHITA 32
22 HUNEDOARA 21
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 39
25 MARAMUREŞ 3
26 MEHEDINŢI 9
27 MUREŞ 12
28 NEAMŢ 15
29 OLT 0
30 PRAHOVA 30
31 SĂLAJ 8
32 SATU MARE 16
33 SIBIU 27
34 SUCEAVA 40
35 TELEORMAN 18
36 TIMIŞ 24
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 3
39 VASLUI 23
40 VRANCEA 2
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 87
42 ILFOV 5
TOTAL 625

Până astăzi, 6.764 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.987 la cerere.

Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.025 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 953 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.047.290 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 10 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 28 octombrie 2020, au fost raportate 6 466 450 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA  CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAŢI*
Franţa 1.198.695(+33.417)   35.541 (+523)     119.413     (+2.013)
Spania 1.116.738(+18.418)   35.298 (+267)     150.376         –
Regatul Unit    917.575(+22.885)   45.365 (+367)         2.773         (+54)
Italia    564.778(+21.989)   37.700 (+221)     275.404     (+3.416)
Germania    464.239(+14.964)   10.183   (+85)     336.764     (+9.067)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 28 OCTOMBRIE 2020 
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI*
 44.052.388 (+454.355)  1.168.076 (+7.081) 30.052.672   (+258.872)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 27 octombrie – 28 octombrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Covid – 19. Buletin de presă 28 octombrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

159.855 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.343 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 4464 146
2. Arad 4852 160
3. Argeș 6627 48
4. Bacău 7727 133
5. Bihor 5927 216
6. Bistrița-Năsăud 2453 81
7. Botoșani 2941 121
8. Brașov 9106 185
9. Brăila 3264 29
10. Buzău 3726 56
11. Caraș-Severin 2443 71
12. Călărași 1529 13
13. Cluj 8249 356
14. Constanța 5269 107
15. Covasna 2046 47
16. Dâmbovița 6163 168
17. Dolj 5800 162
18. Galați 6051 80
19. Giurgiu 1764 44
20. Gorj 2783 49
21. Harghita 2764 92
22. Hunedoara 3954 101
23. Ialomița 2016 47
24. Iași 9959 267
25. Ilfov 5745 90
26. Maramureș 4023 100
27. Mehedinți 2035 29
28. Mureș 4601 191
29. Neamț 5751 180
30. Olt 3325 80
31. Prahova 9280 110
32. Satu Mare 1568 54
33. Sălaj 2293 113
34. Sibiu 4654 129
35. Suceava 8985 163
36. Teleorman 2918 38
37. Timiș 8144 318
38. Tulcea 1409 20
39. Vaslui 4729 71
40. Vâlcea 4618 100
41. Vrancea 3344 33
42. Mun. București 33118 744
43. 142 1
 TOTAL 222.559 5.343

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 777 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos. 

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 39
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 17
4 BACĂU 9
5 BIHOR 7
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 12
7 BOTOŞANI 7
8 BRĂILA 8
9 BRAŞOV 24
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 2
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 53
14 CONSTANŢA 12
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 28
17 DOLJ 12
18 GALAŢI 14
19 GIURGIU 2
20 GORJ 1
21 HARGHITA 38
22 HUNEDOARA 14
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 77
25 MARAMUREŞ 19
26 MEHEDINŢI 0
27 MUREŞ 8
28 NEAMŢ 34
29 OLT 7
30 PRAHOVA 18
31 SĂLAJ 8
32 SATU MARE 0
33 SIBIU 36
34 SUCEAVA 42
35 TELEORMAN 6
36 TIMIŞ 15
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 18
39 VASLUI 10
40 VRANCEA 12
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 125
42 ILFOV 22
TOTAL 777

Până astăzi, 6.681 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 17 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.934. Dintre acestea, 861 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.133.809  teste. Dintre acestea, 36.815 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.641 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.174 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 468 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 octombrie.

Pe teritoriul României, 27.280 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.931 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.823 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.082 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 962.800 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 27 octombrie 2020, au fost raportate 6 269 320 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania. 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Franţa 1.165.278(+26.771)   35.018 (+257)      117.400     (+1.436)
Spania 1.098.320(+52.188)   35.031 (+279)      150.376         –  
Regatul Unit  894.690  (+20.890)   44.998 (+102)         2.719         (+17)
Italia  542.789  (+17.007)   37.479 (+141)     271.988     (+3.362)
Germania  449.275  (+11.409)               10.098   (+42)      327.697     (+2.645)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 27 OCTOMBRIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI* 
 43.598.033 (+457.860)  1.160.995 (+5.760) 29.793.800   (+594.683)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 26 octombrie – 27 octombrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Covid – 19. Buletin de presă 27 octombrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 4318 65
2. Arad 4692 167
3. Argeș 6579 65
4. Bacău 7594 121
5. Bihor 5711 178
6. Bistrița-Năsăud 2372 72
7. Botoșani 2820 58
8. Brașov 8921 190
9. Brăila 3235 31
10. Buzău 3670 49
11. Caraș-Severin 2372 69
12. Călărași 1516 44
13. Cluj 7893 264
14. Constanța 5162 138
15. Covasna 1999 49
16. Dâmbovița 5995 97
17. Dolj 5638 110
18. Galați 5971 63
19. Giurgiu 1720 41
20. Gorj 2734 36
21. Harghita 2672 65
22. Hunedoara 3853 93
23. Ialomița 1969 50
24. Iași 9692 201
25. Ilfov 5655 160
26. Maramureș 3923 155
27. Mehedinți 2006 52
28. Mureș 4410 95
29. Neamț 5571 94
30. Olt 3245 100
31. Prahova 9170 168
32. Satu Mare 1514 97
33. Sălaj 2180 84
34. Sibiu 4525 131
35. Suceava 8822 176
36. Teleorman 2880 120
37. Timiș 7826 225
38. Tulcea 1389 22
39. Vaslui 4658 39
40. Vâlcea 4518 43
41. Vrancea 3311 24
42. Mun. București 32374 623
43. 141
 TOTAL 217.216 4.724

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

 Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.084 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 6
2 ARAD 14
3 ARGEŞ 20
4 BACĂU 1
5 BIHOR 14
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD
7 BOTOŞANI
8 BRĂILA 16
9 BRAŞOV
10 BUZĂU 8
11 CĂLĂRAŞI
12 CARAŞ-SEVERIN 3
13 CLUJ 17
14 CONSTANŢA 16
15 COVASNA 12
16 DÂMBOVIŢA 5
17 DOLJ 2
18 GALAŢI 8
19 GIURGIU 4
20 GORJ 3
21 HARGHITA 15
22 HUNEDOARA 8
23 IALOMIŢA
24 IAŞI 89
25 MARAMUREŞ 6
26 MEHEDINŢI 7
27 MUREŞ 1
28 NEAMŢ 32
29 OLT 1
30 PRAHOVA 5
31 SĂLAJ 7
32 SATU MARE 16
33 SIBIU 37
34 SUCEAVA 10
35 TELEORMAN 1
36 TIMIŞ 17
37 TULCEA 2
38 VÂLCEA 3
39 VASLUI 2
40 VRANCEA 2
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 667
42 ILFOV 7
TOTAL 1084

Până astăzi, 6.574 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.096.526 de  teste. Dintre acestea, 28.876 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.498 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.378 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.952 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 octombrie.

Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.153 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.503 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.616 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.002.851 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 26 octombrie 2020, au fost raportate 6 077 377 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

ŢARA  CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAŢI*
Franţa 1.138.507(+52.010)   34.761 (+116)     115.964     (+1.430)
Spania 1.046.132         –   34.752       –     150.376         –
Regatul Unit  873.800  (+19.790)   44.896 (+151)         2.702         (+17)
Italia  525.782  (+21.273)   37.338 (+128)     268.626     (+2.423)
Germania  437.866    (+8.685)   10.056   (+24)     325.052     (+5.048)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 26 OCTOMBRIE 2020 
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI  VINDECAȚI*
 43.140.173 (+382.158) 1.155.235 (+3.912) 29.199.117   (+238.913)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25 octombrie – 26 octombrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

HOTĂRÂRE nr. 50 din 26.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020

HOTĂRÂRE nr. 50 din 26.10.2020

privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere evoluția epidemiologică pe teritoriul României până la data de 25.10.2020,
luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,
în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 2 și 3, art. 45 alin. 1 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea,
prevăzută în anexă la prezenta.

Art. 2 Instituirea restricțiilorreferitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.

Art. 3 În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 50 din 26.10.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență