Editura Astralis anunță apariția primului număr al Revistei trimestriale de cultură, Astralis, sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Numărul 1 (9) / 2021 (ianuarie – martie 2021) al Revistei Astralis păstrează structura din numerele anterioare, la care se adaugă rubrica Interviu.

Pe parcursul celor 136 de pagini, creațiile literare și articolele cu tematică variată sunt structurate pe următoarele rubrici: Eseu, Proză, Poezie, Cărți privite în ochi, Universalis, Români de peste Prut, Să nu-i uităm, Filosofie, Istorie, Diaspora literar-culturală, Interviu, Tradiții, Călător prin lumea artelor, Evenimente culturale.

Cei 60 de autori, atât din București, cât și din multe județe ale țării, de peste Prut, din Diaspora, printre aceștia numărându-se membri ai UZPR și ai USR, sunt (în ordinea publicării în cadrul rubricilor): Marian Nencescu (editorial), Ana Dobre, Victor Mușat, Mihaela Roșu Bînă, Iulian Cătălui, Geo Călugăru, Lucian Gruia, Dan Anghelescu, Mihai Maxim, Nicolae Rotaru, Mihai Antonescu, Iustin Moraru, Lăcrămioara Stoenescu, Elena Armenescu, Luminița Zaharia, Cleopatra Luca, Mihaela Radian, Emilia Dănescu, George Vlaicu, Marina Costa, Issabela Cotelin, Ada Nemescu, Ovidiu Brătulescu, Maria Petrescu, Maria Niculescu, Doru Vișteanu, Veronica Baciu, Bianca Timșa Stoicescu, Boris Marian Mehr, Evelyne Maria Croitoru, Ion C. Ștefan, Ana Ardeleanu, Paul Dorin Șerban, Sorin Micuțiu, Camelia Vasiliu, Adrian Damşescu, Nicu Doftoreanu, Iuliana Dinu, Ioana Stuparu, Mihaela Toader, Paula Isac, Vasile Romanciuc, Nicolae Rusu, Mihail Grămescu, Nicolae Țăranu, Viorel Gh. Speteanu, Daniela Gumann (Austria), Dan Toma Dulciu (Austria), Diana Medan (Istrael, Adrian Anghelescu (Israel), Stelian Platon (SUA), Laura Schussman (Germania), Ben Todică (Australia), Miriam Nadia Dăbău (Franța), Victor Marola, Beatrice Kiseleff, Camelia Pantazi Tudor, Roxana Procopiescu, Magda Băcescu, Dan Străuți.

EDITORIALUL, semnat de jurnalistul și criticul literar Marian Nencescu, are în centrul atenției începuturile presei românești, pornind de la evenimentul online Săptămâna presei românești. Pagini luminoase de istorie de laUZP-TV (amănunte la rubrica Evenimente culturale).

Rubricile ESEU și UNIVERSALIS cuprind texte referitoare la operele scriitorilor și oamenilor de cultură: Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, George Topârceanu, Marin Sorescu, George Șovu, Mihail Grămescu, Marina Stroici, Gustave Flaubert, Friedrich Dürrenmatt, dar și un articol despre exilul românesc și derapajele rațiunii în Franța postbelică.

La CĂRȚI PRIVITE ÎN OCHI sunt publicate cronici, recenzii și note de lectură privind volumele: Carte pentru minte, inimă și (wow) literatură de Magda Ursache, Oglinda cu două fețe de Nicolae Țăranu, Întâlniri imprevizibile de Lăcrămioara Stoenescu, Nostalgii răzlețe de Mihaela Radian, Viața prin ochii ei de Deea State, Picături de vis de Ovidiu Brătulescu, Mansarda visurilor de Cleopatra Luca.

Rubricile FILOSOFIE, ISTORIE și TRADIȚII poartă ca întotdeauna semnătura autorilor: Marian Nencescu (Filosofie), Viorel Gh. Speteanu (Istorie) și Beatrice Kiseleff (Tradiții).

În cadrul rubricii CĂLĂTOR PRIN LUMEA ARTELOR propunem o „vizită” în locuința lui Ion Minulescu și a Claudiei Millian, dar și o „călătorie” în lumea muzicii.

Rubrica EVENIMENTE CULTURALE cuprinde articole despre: evenimentul – maraton de la UZP-TV din perioada 15-22 ianuarie 2021, expozițiile „Regina Maria – Mama Regină” și „Piranesi. Arhitecturi şi fantasme”, apariția revistei pentru copii „Puffy și prietenii”, dar și a unui spațiu de expunere neconvențional la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.

Coperta revistei este realizată de Raluca Tudor, iar ilustrația de Lucian Opriceanu.

CAMELIA PANTAZI TUDOR

Director Editura Astralis, redactor-șef Revista Astralis, membru UZPR

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.