13 ianuarie 2025

Contact us

Felicia Popa, „Trăim fără noi”

 Felicia Popa, „Trăim fără noi”

„Când auzi sunetul dorului cum se rostogolește în microcosmosul  sufletului, ai nevoie de o compresă cu amintiri călduțe,” ne spune Felicia Popa, autoarea volumului „Trăim fără noi”.

Publicista, redactorul, gazetarul, realizatoarea de emisiuni Felicia POPA surprinde pas cu pas „lista sufletului” într-un mod aparte, incisiv, echidistant, plăcut, cu doze de umor negru, cu emoție și ironie, cu încrâncenare și înțelepciune.

Joi, 11 noiembrie 2016, la Librăria Șt. O. Iosif, am fost martor al lansării volumului „Trăim fără noi”. Un manifest care ne îndeamnă „Exercită-ți libertatea de a fi tu însuți” și ne întreabă „Ai curajul să memorezi de câte ori ți-a fost silă de tine pentru că ai fost preocupat numai să faci impresie bună celor din jur, temîndu-te că, dacă nu vei fi ca ei, îți vor da eject?”.

Murmurul gândului revărsat pe potecile existenței ne aduce aminte: „Am pierdut cadența, Doamne. Sîntem grăbiți, mimetici, nocivi, lacomi, precipitați. Funcționăm invers proporțional cu normele pe care le invocăm;…”.

Radiografia omului și a societății în care trăiește este redată de sufletele încercănate în estetica iubirii, a amintirilor, a ratării, a ultimului zbor, a omului, a normalității, a aniversării.

„Ridică-te! Fii echilibru, bucurie, iertare, bunătate. Fii iubire și nu te voi părăsii curând. Fii sprijin, fii pace, fii alinare, fii armonie”, ne îndeamnă Felicia Popa.

Evenimentul a fost moderat de Dana Anghelescu – Director Libris Editorial.
În cadrul lansării au prezentat scriitorii Doru Munteanu, Ion Popescu Topolog şi Virgil Borcan.

Dăruiește cunoaștere. Pace și iubire în suflet.

Video: YouTube

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Mai multe fotografii pe pagina de facebook La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.