Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov: nume importante din muzica românească prezente pe scena FFIR14
Ediția cu numărul XIV a Festivalului de Film și Istorii Râșnov reunește nume importante din muzica autohtonă românească. Anul acesta, FFIR s-a concentrat din punct de vedere muzical pe artiștii ce reprezintă cel mai bine spiritul festivalului de la Râșnov. Astfel, pentru a marca ediția din 2022 a FFIR pe scena festivalului vor performa următorii artiști: Vița de Vie, Ada Milea, om la lună, Dan Byron, Doru Trăscău, URMA, Dora Gaitanovici, Bosquito, Bucium, Sunt un frate tânăr, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă – Cei 4 corifei.
Concertele FFIR2022 vor avea loc în două locații, respectiv Brașov și Cetatea Râșnov. Primul concert din seria FFIR14 va fi susținut de artista Ada Milea pe data de 14 august în Brașov, la Bastionul Țesătorilor.
Cel de-al doilea concert FFIR va fi susținut de formația bucureșteană om la lună în curtea principală a festivalului de la Râșnov. Concertul se va desfășura pe data de 20 august.
Programul complet al concertele Festivalului de Film și Istorii Râșnov poate fi văzut pe canalele de social media ale festivalului și cuprinde:
– Concert Ada Milea – 14 august – Bastionul Țesătorilor
– Concert om la lună – 20 august – Cetatea Râșnov
– Concert Bosquito – 21 august – Cetatea Râșnov
– Concert Bucium – 22 august – Cetatea Râșnov
– Concert Sunt un frate tânăr – 23 august – Cetatea Râșnov
– Concert Dora Gaitanovici – 24 august – Cetatea Râșnov
– Concert Dan Byron & Doru Trăscău – 25 august – Cetatea Râșnov
– Concert URMA – 25 august – Cetatea Râșnov
– Concert Cei 4 corifei -26 august – Cetatea Râșnov
– Concert Vița de vie – 27 august – Cetatea Râșnov
Festivalul de Film și Istorii Râșnov va avea loc între 14 august și 4 septembrie în mai multe locații din zona Râșnov și Brașov. Mai exact ediția de anul acesta se va desfășura în Râșnov, Brașov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan și Hărman. Tema principală a acestei ediții FFIR este concentrată în jurul ideii de granițe – borders un concept ce își propune să răspundă la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative.
Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe. Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov este un eveniment cultural organizat de Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society.
Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov