15 octombrie 2024

Contact us

Fizicieni de aur la Centrul Județean de Excelență Brașov

 Fizicieni de aur la Centrul Județean de Excelență Brașov

Centrul Județean de Excelență Brașov a trecut primul test al competițiilor internaționale cu brio. La un an de la deschiderea instituției, tinerii pregătiți aici au obținut AURUL la concursul internațional de fizică de la Voroneț, desfășurat la începutul acestei luni, în cadrul Taberei de Fizică, Astronomie și Astrofizică. Și pe celelalte trepte ale podiumului au urcat tot brașoveni.

Practic, din cele șase medalii decernate la clasa a VI-a, patru le-au revenit brașovenilor. Popa Rareș a luat trofeul și medalia de aur, tot aur a obținut și Robu Tudor, Baștea Alexia a câștigat argintul, iar Hârlab Liana-Maria a obținut medalia de bronz. Și  ceilalți trei elevi, care au făcut parte din lotul brașovean, au luat medalii la categoria lor de vârstă. Astfel, la clasa a V-a, Iacomi Paul  a obținut medalia de aur la astrofizică, iar cei doi elevi de clasa a VII- a au luat mențiuni.

Tinerii premiați la fizică au fost pregătiți de Gall Stenuța, Tripșa Ovidiu și de directorul Centrului, profesorul Luciu Alexandrescu, doctor în fizică și inventator. El însuși a fost invitat în tabără ca lector pentru clasele a XI-a și a XII-a, alături de profesori universitari și de cadre didactice de la cele mai importante colegii de profil din țară.

Potrivit directorului Luciu Alexandrescu, la Centrul Județean de Excelență Brașov tinerii sunt antrenați și pregătiți pentru a obține performanțe pe trei direcții principale: olimpiade naționale și internaționale, cercetare, precum și publicarea acestor rezultate în reviste de specialitate.

Admiterea la  Centrul de Excelență Brașov se face pe baza unui test de creativitate. În prezent, sunt 28 de grupe cu 386 de elevi, pentru clasele V-VII, care se pregătesc în șapte discipline: limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și limbi moderne.

Aici tinerii nu vin să învețe mai bine materia școlară, ci vin să-și dezvolte capacitatea creativă. La fizică, spre exemplu, tinerii au la dispoziție un laborator de cercetare, dotat la nivel universitar. Aparatura a fost pusă la dispoziție de o companie de specialitate. Pe baza acestui parteneriat, rezultatele cercetărilor și experimentelor de laborator vor fi postate pe platforma acestei companii, iar ea își va promova în țară și străinătate propriile produse,  dar și măiestria profesorului care utilizează aparatura pentru a pune în evidență diferite fenomene.

Centrul de Excelență Brașov are un corp profesoral performant care își propune să dezvolte plaja disciplinelor predate aici în concordanță cu cerințele de pe piața muncii.

Imagine remisa publicației prin comunicatul de presă

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.