Gabriela Botici: Sonet XVI  (Cu poezia înainte!)

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor
Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.
Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,
Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,
Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor
Și greu e cerul plin cu lacrimi ascuns în umbra stelelor
Și-n dor nebun, prea osândit, născut din aripile frânte,

Încerc să vând, dezinhibat, iluzii vieților nescrise
În lungi cărări pe care zbor, dar inima iarăși mă minte,
Cerându-și partea ei de dor, vrea și fărâma dintre vise.

O mică parte din ce-a fost, din ce știa cum să alinte,
Adun și scriu, îi dau un rost, rescriu cuvintele ucise
Și las durerea-n seama lor… Cu poezia înainte!

Gabriela Botici