23 mai 2025

Gala Premiilor Art Respect, editia a V -a, 5 ani de Artă și Respect pentru oameni și valori

 Gala Premiilor Art Respect, editia a V -a, 5 ani de Artă și Respect pentru oameni și valori

Oameni valoroși care au adus un plus de valoare comunității și societății în care trăim, care au creat, susținut și promovat arta au fost premiați în cadrul celei de-a 5-a ediții a Galei Art Respect, eveniment online organizat de către Asociația Culturală Art Respect din Brașov.

În cadrul Galei au fost premiați oameni valoroși din comunitatea brașoveană și nu numai, care și-au adus contribuția în proiecte culturale și sociale. În data de 10 decembrie, ora 18.00, premierea a  fost viziopnată pe pagina de facebook  și YouTube a evenimentului.

Ediţia jubiliară de anul acesta, un an greu încercat pentru întreaga lume, subliniază deschiderea comunitații și a oamenilor care s-au implicat în proiecte valoroase pentru comunitate și care au îmbogățit viața socială.

Gala Premiilor Art Respect a premiat personalitați locale dar și nume cunoscute în diferite arte. Printre invitații speciali s-au numărăt personalitați publice ca: producatorul și realizatorul TV Marina Almășan și mari artiști ca Marcel Pavel, Silvia Dumitrescu, Adrian Coco Tinca.

Au fost decernate 10 premii de excelență printre care „Omul de 10”, „Sănătate pentru Comunitate” , „ Artă Literară” , „Spirit de Învingător”, de asemenea nu vor fi ocolite arta culinară sau antreprenoriatul.

În zilele următoare vor fi publicate interviuri speciale cu fiecare premiat și ne dorim să ajungă la sufletul oamenilor care ne vor urmări pe pagina evenimetului.

„Pe principiul că niciodată, indiferent de vreme sau de vremuri, nu trebuie să uităm de Oameni, Artă și Valori și pentru că noi credem că doar prin Iubire, Respect și Recunoștință depășim orice obstacol și putem dezvolta o societate sănătoasă, pășim cu încredere spre viitor pentru că și la această ediție ne bucurăm de oameni frumoși și valoroși care merită prețuiți”, a declarat Elena Moisa, fondatorul și președintele asociației organizatoare, citată de La pas prin Brașov.

Despre organizator: Asociația culturală „Art Respect” înființată în Brașov în 2016, are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de inițiative care să contribuie la conservarea și valorificarea tradițiilor cultural-istorice locale și naționale. În centrul atenției se regăsesc activități sociale și culturale de sprijinire a copiilor și tinerilor talentati sau din medii defavorizate în vederea facilitării accesului la educație sănătoasă și de calitate.

Video: YouTube

 

    Lasă un răspuns