15 octombrie 2024

Contact us

Înotătorii Coronei aduc 6 medalii de la Campionatul Național de Înot

 Înotătorii Coronei aduc 6 medalii de la Campionatul Național de Înot
  • Cu timpul înregistrat la 400 m mixt, Alexandra Dobrin a fost cea mai bună senioară din concurs!

Campionatul Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori s-a desfășurat între 23 și 26 martie la Bacău, iar Corona Brașov a fost prezentă cu un lot de 12 sportivi, însoțiți de antrenorii Alina Hristov, Remus Dragomir și Gabriela Micle.

Ei au reușit să aducă șase medalii de la acest Campionat Național, dar și cupa competiției pentru cel mai bun punctaj la senioare!

Alexandra Dobrin, cea mai valoroasă înotătoare a Coronei, a obținut două medalii de aur, în probele de 200m mixt și 400m mixt. Timpul foarte bun în proba de 400m mixt i-a adus și locul 1 la senioare (pentru cel mai bun punctaj FINA).

Alte două medalii de bronz au fost adjudecate de seniorul Coronei, Bogdan Ștefănescu, în probele de 400m craul și 800m craul.

Salba de medalii a fost completată de reușitele juniorului Alex Cucu în probele de 50m bras (argint) și 100m bras (bronz).

„Am avut parte de o competiție puternică, cu o participare extrem de numeroasă! Îi felicit pe sportivii Coronei pentru rezultatele obținute și mă bucur că am avut un start bun în acest an competițional”, declară Alina Hristov, antrenor coordonator al secției de natație CSM Corona Brașov.

Sportivii clubului nostru au avut clasări bune și majoritatea au reușit să își depășească recordurile personale. Cele mai bune rezultate au fost obținute de:

SENIORI (F/ M)

Alexandra Maticiuc

  • Locul 4 – 50 bras
  • Locul 5 – 100 bras

Alexandra Dobrin

  • Locul 1 – 200m mixt
  • Locul 1 – 400m mixt
  • Cel mai bun punctaj la senioare feminin!

Alexandra este pregătită de o echipă multidisciplinară, formată din antrenorul Remus Dragomir și prof. univ. dr. Silviu Cioroiu, antrenor maestru și medic.

Elena Botezatu

  • Locul 5 – 100m spate
  • Locul 6 – 50m spate

Bogdan Ștefănescu

  • Locul 3 – 400m craul
  • Locul 3 – 800m craul

JUNIORI

Alex Cucu

  • Locul 2 – 50m bras
  • Locul 5 – 400m mixt
  • Locul 3 – 100m bras
  • Locul 8 – 200m mixt

Rareș Moian Dușa

  • Locul 7 – 50m fluture
  • Locul 7 – 200m spate
  • Locul 5 – 100m spate
  • Locul 8 – 200m liber
  • Locul 5 – 200m fluture
  • Locul 8 – 100m fluture

La Campionatul Național au concurat și s-au luptat pentru un rezultat cât mai bun și colegii lor de club: Ema Achim, Michael Cucu, Andraș Barabas, Julia Ostafe, Raluca Vâlciu și Andrei Simionescu.

Înotătorii Coronei Brașov au fost însoțiți de coordonatorul secției de natație, Alina Hristov și de antrenorii Remus Dragomir și Gabriela Micle.

Felicitări tuturor sportivilor pentru rezultate și dorința de a se autodepăși! Felicitări antrenorilor!

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.