16 martie 2025

Maestrul internațional Sofronie Iulian, antrenorul Clubului Sportiv Logic 64 Brașov, premiat la Kavala (Grecia)

 Maestrul internațional Sofronie Iulian, antrenorul Clubului Sportiv Logic 64 Brașov, premiat la  Kavala (Grecia)

Antrenorul Clubului Sportiv Logic 64 Brașov, maestrul internațional Sofronie Iulian, s-a clasat pe locul 1 la categoria S50 în grupa principală a openului internațional de șah de la Kavala (Grecia), încheiat ieri, desfășurat în perioada 29 iulie – 5 august 2024, după ce în runda a-7-a l-a învins pe unul dintre favoriții turneului, maestrul internațional turc Tarhan Adar (ELO 2475), cel din urmă având ELO-ul cu 115 puncte mai mare decât Iulian Sofronie (2360).

La competiție au participat peste 500 de sportivi juniori și seniori din întreaga lume – peste 30 de țări (Croația, China, Grecia, România, Polonia, India, SUA, Turcia, Estonia, Austria, Mongolia, Israel, Germania, Elveția, Serbia, Canada, Azerbaigian, Albania, Kazakhstan, Țara Galilor, Armenia, Bulgaria, Georgia, Anglia, Hong Kong, Danemarca, Japonia, Cipru, Ucraina, etc).

Runda a-7-a, în care maestrul internațional român Iulian Sofronie l-a învins pe maestrul internațional turc Tarhan Adar, a fost transmisă live și poate fi urmărită accesând linkul de mai jos:

https://www.chess.com/…/07/Tarhan_Adar-Sofronie_Iulian

La proba de blitz pe echipe din cadrul aceleiași competiții, echipa României, formată din 2 seniori (Iulian Sofronie și Aurelian Groapă) și 2 juniori (Vladimir Sofronie și Randi Galeș), s-a clasat pe locul 4 din 32 de echipe.

Clasament blitz pe echipe:

https://chess-results.com/tnr980955.aspx?lan=1&art=0…

Deplasarea la competiție a fost posibilă cu sprijinul BADS Brașov, care de un an și jumătate susține deplasarea sportivilor noștri și a echipei de antrenori la cele mai importante turnee internaționale de peste hotare.

#locul1SahOpenKavalaGrecia

Text și imagini preluate de pe pagina de facebook a Clubului Sportiv Logic 64 Brașov

    Lasă un răspuns