Mersul junilor la Strochit

Mersul junilor la Strochit, în a doua zi de Paşti. Pentru a oferi braşovenilor o mărturie despre cum era organizat „strochitu” de către juni în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, redăm întreg fragmentul privind Lunea Paştilor din lucrarea etnografului Pitiş.

Cu excepţia petrecerii din Ţimăn, obiceiul s-a conservat cu mare acurateţe: „A doua zi de Paşti, adică în Lunea Paştilor, Junii se îmbracă frumos, că au să meargă pe la fete după ouă. Altă dată se îmbrăcau după cum era portul pe atunci, de umblau unii şi cu opinci; dar acum umblă cu cizme ori şi cu papuci (ghete) şi cu cioareci şi cu cămaşă albă şi călcată, scoasă peste cioareci şi cu şpenţăle, pe piept cu ceaprazuri şi cei cu dare de mână cu nasturi de argint, la unii suflaţi cu aur. Acum şpenţălele sunt răscroite nemţeşte, dar mai înainte vreme ele erau făcute sadea, adică croite dintr-una.

În cap sunt Junii cu pălării şi mai ales cu pălării de mătase şi păroase. După ce se gătesc frumos în Lunea Paştilor de dimineaţă se rânduiesc de merg la biserică, unii în Prund şi alţii la biserica de pe Tocile şi când ies oamenii şi muierile din biserică, Junii stau pe la uşi cu pălăriile de strâng crăiţari, care cât vrea să le dea, apoi se strâng cu toţii la vătaf ori în vreo cârciumă, cum e la Sterică din Prund, de-i zicea mai nainte „La dulap”, că era dulapul de se dădeau oamenii în el. Şi acolo armaşii îşi cer din feciori pe care-i vor şi pe care nu i-au luat armaşii îi ia vătafii că el trebuie să ia ce nu iau armaşii şi se fac aşa trei părţi şi împart şi pe lăutari în trei, dar pe surlaş îl ia întotdeauna vătaful şi se rânduiesc care pe unde să meargă întâi: unii pe Tocile, alţii pe Cacova şi alţii pe Costiţă, şi după ce isprăvesc pe la un loc, merg şi prin celelalte locuri.

Şi cât umblă după ouă, lăutarii le cântă marşul: „Marşul Junilor când vin după ouă”. Şi se duc după ouă pe la case pe unde sunt fete, pe la gazde bune, pe la rude, aşa ceva, pe la case pe unde vor şi pe unde-i primeşte, că dacă n-are de gând să-i lase, închide poarta şi dacă încearcă şi văd că-i închisă, merg mai departe. Unde-i lasă, când intră în casă, dă: „Cristos a înviat” şi cei din casă le mulţumesc şi-i poftesc la masă să şadă şi le aduc pe tavă ouă roşii câte patru, câte cinci, ori câte şase perechi şi Junii le iau pe toate şi le pun în cârpe, că au cârpe mari legate-n colţuri, le pun oăle-n ele de le duc acum băieţii, dar mai înainte vreme le duceau tot din Juni.

Unde este fată mare, apoi fata mare duce Junilor ouăle pe tavă şi Junii, dacă sunt mai poznaşi, încep către fată să zică ba că cutare ou nu e înroşit bine, ba că cutare nu e fiert bine, ba că celălalt e cu pui în el, de văd şi ei ce răspunde fata, că fetii i se face ruşine cât o ţin să ia ouăle de pe tavă şi Junii o ţin înadins de se uită bine la ea de o văd bine.

La gazde mai bune îi cinsteşte cu colac şi cu rozol ori cu vin, cum era mai înainte că acum s-a scornit de-i cinsteşte cu dulceaţă, că zice că e mai „indilicatu”. Şi cât stau Junii în casă de iau cinste, lăutarii cântă hora şi la unele case, unde le place Junilor, se şi joacă căte-o horă, apoi îşi iau sănătate şi merg mai departe şi la plecare se despart cu câte o glumă de râd”. 

De Gh. I. Pitis, 1894, Tipografia Aurel Muresianu

Text si imagine preluate de pe pagina @comoarascheienilor

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.