15 octombrie 2024

Contact us

Muzeul de Artă Brașov împlinește 33 de ani pe 1 iunie 2023

 Muzeul de Artă Brașov împlinește 33 de ani pe 1 iunie 2023

 Muzeul de Artă Brașov vă invită joi, 1 iunie 2023, între orele 12-20,  la aniversarea a 33 de ani de existență ca instituție de sine stătătoare. Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21 și va fi marcat printr-o serie de activități creative, tururi ghidate, ateliere, jocuri dedicate familiilor, prezentări de carte ilustrată în prezența autorilor și a ilustratorilor, proiecții.

Cu prilejul acestui eveniment, vizitatorii muzeului sunt încurajați să participe la o serie de activități menite să facă arta și domeniile creative mai accesibile, într-o manieră distractivă și interactivă.

Programul activităților:

12.00 – 14.00: Atelier „Ce pot să fac eu?” cu artista Ana-Maria Gălețeanu

12.00 – 16.00: Desene cu creta pe asfalt cu Sînziana Dumitrescu

14.00 – 17.00: Face painting cu Raluca Cozma (Black Bird Art)

14.30 – 15.30: „Detectivi în artă” pentru echipe de părinți și copii cu Andreea Pocol

15.00 – 15.30: Tur ghidat pentru copii și adulți în expoziția „Predicțiile pământului. Despre gândirea și practica ecologică” cu Alexandra Ilnițchi-Ardelean

17.00: Prezentări de cărți ilustrate pentru copii în parteneriat cu Editura Creator

19.00: Lansarea canalului de Youtube și proiecții video

Partener al acestui eveniment este Editura Creator. Invitați speciali pentru realizarea unor activități sunt artista Raluca Cozma și ilustratoarea Ana-Maria Gălețeanu.

Vizitarea muzeului și participarea la activitățile din 1 iunie vor fi gratuite.

Prezent în rețelele sociale (Facebook, Instagram LinkedIn), Muzeul de Artă Brașov lansează acum și canalul propriu de Youtube. Prin intermediul materialelor video, instituția urmărește familiarizarea publicului cu evenimente culturale, artiști, tehnici și aspecte educativ-creative.

Muzeul de Artă Brașov a fost înființat în anul 1949 ca secție a Muzeului Regional. La 19 februarie 1950 s-a deschis la etajul Casei Sfatului prima expoziție de artă plastică, iar din 1 martie 1970 muzeul funcționează în actuala locație. Clădirea care adăpostește Muzeul de Artă Brașov, aflată în proprietatea Bisericii Evanghelice C.A.din Romania-Parohia Brasov, a fost ridicată în anul 1902 după planurile arhitectului brașovean Moritz Wagner, în stilul neobaroc, pentru Asociația Meseriașilor din Brașov (Kronstadt Gewerbevereinhaus). Muzeul de Artă Brașov s-a constituit ca instituţie de sine stătătoare la 1 iunie 1990, în baza Deciziei nr. 227 din 11 iunie 1990, prin desprinderea din Muzeul Județean Brașov a Secției de Artă.

Muzeul de Artă Brașov organizează tururi ghidate gratuite în Galeria de Artă Românească, în ultima zi de miercuri din fiecare lună. Printre artiștii prezenți în expoziția de bază a muzeului se află Mișu Popp, Nicolae Grigorescu, Elena Popea, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Hans Mattis-Teutsch și mulți alții. Participarea la un tur ghidat este o ocazie de apropiere a publicului cu istoria artei și de a interacționa direct cu un specialist care să răspundă tuturor întrebărilor. Accesul se face pe baza biletului de vizitare a expozițiilor, tariful pentru bilet fiind de 9 lei, cu reduceri aplicate pentru diferite categorii de vizitatori.

Sumar: Muzeul de Artă Brașov vă invită la un tur ghidat gratuit în ultima zi de miercuri din fiecare lună, iar joi, 1 iunie 2023, vă așteaptă la sărbătorirea a 33 de ani de la înființarea muzeului ca instituție de sine stătătoare. Sunt pregătite activități creative și culturale dedicate publicului de toate vârstele, susținute de specialiști ai muzeului, artiști și ilustratori brașoveni.

Titlul:  „Ziua Muzeului de Artă Brașov”

Organizator: Muzeul de Artă Brașov

Partener: Editura Creator

Locul desfășurării: Muzeul de Artă Brașov, B-dul Eroilor 21

Eveniment: 1 iunie 2023, orele 12.00 – 20.00

Vizitare: marți – duminică, 10-18

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brașov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.