Nu timpul e de vină

Paștele este una dintre cele două sărbători religioase mari din parcursul unui an și are loc primăvară, când se redeșteaptă natura. Dacă suntem atenți, observăm fiecare schimbare, cât de mică ar fi ea, de la primii muguri, până la florile pomilor fructiferi și parfumul lor. În general ne grăbim și trecem pe lângă aceste schimbări, spunând că nu avem timp. Anul acesta a fost altfel, am avut timpul necesar, dar nu am putut să ieșim ci am văzut transformarea naturii de la balcon, din curți sau poate doar la televizor sau pe internet.

Poate că ne-am spus că anul acesta, dacă stăm acasă, o să întoarcem casa cu susul în jos și o să facem și o să dregem, dar am ajuns la Sărbătoarea Învierii și am constatat că nu am reușit ceea ce gândeam. Iată, astfel, că nu timpul este cel care ne determină să facem sau nu ceva, el curge după ritmul lui, același dintotdeauna. E vorba de determinare, de motivație sau pur și simplu de a ne păsa de cineva sau de ceva. Acel „Nu am timp!ˮ înseamnă de fapt că ceea ce ar trebui să fac nu îmi face plăcere, nu mi se potrivește, nu mă pricep sau altă semnificație.

Zilele trecute am văzut scrisori ale copiilor către Iepuraș, la care oamenii au răspuns, apeluri de a ajuta persoanele în vârstă sau cele aflate în nevoie, la care oamenii au răspuns, solicitări de donații pentru a se achiziționa materiale necesare celor din prima linie a luptei cu virusul SARS-CoV-2, la care oamenii au răspuns și nu au făcut-o pentru că au avut timp, ci pentru că au înțeles că este nevoie de implicare, pentru că au vrut să contribuie, fiecare atât cât a putut, la a susține și au dovedit solidaritate. Faptul că de Paște #StămAcasă și nu suntem împreună cu toți cei dragi nu ne diminuează bunătatea și credința ci, din contră, distanța fizică ne apropie sufletește.

            „Hristos A Înviat! Bucuraţi‑vă! Nu vă temeţi!”

Foto: Cătălin Radu