Oportunități de finanțare de la bugetul de stat pentru IMM-uri – dezvoltarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă stimulează dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.
Beneficiari eligibili: societăţile comerciale – IMM – organizate în baza Legii nr. 31/1990, care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, au cel putin 1 an de la înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerţului şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat cu cel puţin 3 luni anterior depunerii cererii de finanţare.
Asistenţa financiară nerambursabilă maximă: 250.000 lei/beneficiar.
Valoarea grantului va reprezenta maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Cheltuieli eligibile:
- Echipamente IT;
- Echipamente tehnologice maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor;
- Achiziţionarea de electro şi motostivuitoare;
- Active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (francize, etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line;
- Mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
- Achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3;
- Certificarea unui sistem de management al calităţii/ mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor;
- Realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate;
- Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor;
- Comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii
- Participarea la cursuri de instruire pentru formare/ calificare profesională/ specializare/ perfecţionare profesională în domeniul activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
- Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării;
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017 a Bugetului de Stat pe anul 2017, este de 49.949.000 lei. Prin implementarea programului în anul 2017 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 200 de beneficiari.
In vederea înscrierii în cadrul Programului, operatorii economici vor completa şi transmite on-line planul de investiții începând cu 16.08.2017 ora 10.00, timp de 10 zile lucrătoare, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, respectiv 29.08.2017.
Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov: tel: 0268/547 084, e-mail: marioara.rusu@ccibv.ro; razvan.ialomitianu @ccibv.ro;