,,Pe aripile cântecului” sau… “On Wings of song”!
Nu, nu este numele unui film, este invitația lansată de doi dintre artiștii Filarmonicii Brașov pentru evenimentul muzical ce va avea loc la Bastionul Țesătorilor, marți, 28 iulie 2020, de la ora 19.00.
Soliștii Bogdan Costache – vioară și Ana-Maria Negrea – pian vă propun un Concert Cameral cu un program de excepție, bine conturat ce reflectă dezvoltarea lor artistică. Vor interpreta lucrări de Fr. Kreisler, A. Dvořák, J. Williams, E. Elgar, M. Ponce, S. Rachmaninov, J. Massenet, V. Monti, L. Godowsky – J. Heifetz.
Deși tineri, au colaborat cu artiști consacrați, cu Orchestre Simfonice din țară și din străinătate, au obținut diferite recunoașteri și, mai mult, sunt foarte creativi. Dar, în spatele oricărui artist și a oricărui eveniment muzical susținut există o poveste! Una completă și complexă care se transformă în momente de apariție scenică și prezintă performanța artistică la scenă deschisă. Publicul va asista astfel la povestea lucrărilor transpuse prin muzică și reunite astfel încât să stârnească interesul, dar și la povestea fiecărui artist, transpusă prin emoția pusă în interpretare.
Și aici, în cazul celor doi soliști, strădania a dat rezultate. Au pornit de mici, dintr-o ,,joacă serioasă”. Și a meritat! Ca artiști, astăzi sunt recunoscuți și apreciați! Susțin concerte și transpun emoția cu finețe și sensibilitate, nu doar în culoare muzicală ci și în conținut. Aduc un aer proaspăt, care are în spate viziune, abordare și tehnică, dar mai ales dorința de a exprima muzica într-un mod emoțional și de impresie, aducând un plus de satisfacție pentru publicul prezent la evenimentele lor.
Spiritualitatea și sensibilitatea se îngemănează, rezultatul fiind unul convingător sub aspectul viziunii interpretative.
Evenimentul face parte din proiectul @Bastionul Artiștilor – Stagiunea Estivală 2020, inițiat de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Apreciind după impactul și interesul manifestat pentru eveniment pe pagina oficială de facebook a Filarmonicii Brașov, avem convingerea că aplauzele nu se vor lăsa prea mult așteptate!!!
Biletele se vor pune în vânzare marți, 28 iulie de la ora 17.00, la Bastionul Țesătorilor, prețul unui bilet fiind de 17 lei (10 lei eveniment + 7 lei intrare Bastion).
Bogdan Costache, repere profesionale
Sursa si imagine: comunicat transmis La pas prin Brasov