„Povești coregrafice în Poieniță” – un proiect național dedicat dansului popular românesc

Centrul Cultural Reduta Brașov dă startul proiectului „Povești coregrafice în Poieniță”, o inițiativă culturală dedicată dansului popular românesc, menită să sprijine dansatorii amatori și coregrafii din județele Caraș-Severin, Tulcea, Maramureș, Suceava, Brașov și București.
Prima activitate va avea loc joi, 12 septembrie 2025, la Armeniș (Caraș-Severin) și va marca începutul unei serii de workshopuri coregrafice desfășurate în cinci locații din țară. Acestea vor fi urmate de primul concurs național de dansuri populare pentru amatori, organizat între 7 și 8 noiembrie 2025, la Brașov.
Workshop-uri în cinci regiuni
În perioada septembrie – noiembrie, dansatori și coregrafi renumiți – Dumitru Dragomir, Cătălin Tănăsuică, Tudor Duli Babici, Vlăduț Simulescu, Dănuț Lăcătuș și Radu Ionuț Bogorin – vor coordona ateliere coregrafice la Armeniș, Tulcea, Borșa (Maramureș), București, Poiana Stampei (Suceava) și Brașov.
Concurs național la Brașov
Între 7 și 8 noiembrie 2025, la Brașov va avea loc primul concurs de dansuri populare pentru amatori, cu participarea ansamblurilor din cele șase județe partenere. Evenimentul va fi jurizat de Benone Pepine, fost coregraf al Ansamblului Folcloric „Poienița”, Ionel Garoafă, maestro coregraf al Ansamblului Folcloric ,,Maria Tănase” Craiova și Vasile Stoia, prof. coregraf Școala de dans „Vasile Stoia” Sibiu, Președinte al Federației Naționale a Ansamblurilor Folclorice din România și prezentat de Georgel Nucă, solist vocal și realizator al emisiunii folclorice, producător Favorit TV care va susține și un recital la finalul Galei laureaților.
Evenimentul va fi deschis de Ansamblul Folcloric Poienița al Centrului Cultural Reduta, condus de coregrafa Roxana Maria Hoisan Taraș, în data de 6 noiembrie 2025, cu producția coregrafică „Teatru în Poieniță”.
Despre proiect
„Povești coregrafice în Poieniță” are un buget total de 214.172,80 lei, din care 162.362,41 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), iar 51.810,41 lei cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Brașov.
Partenerii proiectului sunt: Asociația cultural-folclorică „Armenișana”, Serviciul Cultură Borșa, Asociația culturală pentru promovarea tradițiilor „Danubius”, Asociația folclorică „Valea Prahovei” și Casa de cultură „Elisei Todașcă” Poiana Stampei.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sursa și imagini: comunicat transmis La pas prin Brașov