Primăria Brașov a lansat apelul de proiecte pe Ghidul cultural

– Operatorii culturali au termen până în 10 iunie pentru depunerea solicitărilor –

Primăria Municipiului Brașov a lansat apelul de proiecte pentru finanțarea proiectelor culturale prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul local în luna aprilie. Data limită pentru depunerea propunerilor este 10 iunie 2021, ora 12.00.

„Începând de astăzi, operatorii culturali pot depune proiecte de finanțare nerambursabilă pentru evenimente culturale pe care vor să le desfășoare în Brașov, în cadrul liniei de finanțare pe care am lansat-o. Aceștia pot depune proiectele până pe 10 iunie. Anul acesta avem cea mai mare sumă alocată pentru aceste finanțări: trei milioane de lei. Este important ca aceștia să știe că li se poate finanța până la 90 la sută din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 250.000 de lei. Având în vedere că suntem pe o pantă descendentă în ceea ce privește evoluția situației pandemice și că rata de incidență este atât de mică, sperăm ca prin aceste finanțări să avem cât mai multe evenimente culturale la Brașov anul acesta, mult mai multe decât anii trecuți, și să fie o repornire a ceea ce înseamnă activitate socială și viață culturală în Brașov”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Începând din acest an finanțările se vor acorda pe categorii de activități culturale, astfel încât concurența între proiectele operatorilor culturali să se facă în cadrul aceleiași arii tematice. Cele 11 categorii sunt: arte vizuale și arhitectură; muzică; teatru; dans; artă digitală și noile media; educație culturală; patrimoniu cultural material; patrimoniu imaterial; promovarea culturii scrise; intervenție culturală; proiecte mari cu caracter repetitiv.

Plafoanele de finanțare pentru proiecte culturale, în funcție de aria tematică aleasă, sunt:

Arie Tematică Plafon sumă solicitată Sumă diponibilă
1 Arte vizuale și arhitectură 75,000 lei 400,000 lei
2 Teatru 75,000 lei 400,000 lei
3 Muzică 75,000 lei 300,000 lei
4 Dans 30,000 lei 150,000 lei
5 Artă digitală și noile media 75,000 lei 300,000 lei
6 Educație prin cultură 50,000 lei 300,000 lei
7 Patrimoniu cultural material 20,000 lei 100,000 lei
8 Patrimoniu cultural imaterial 20,000 lei 100,000 lei
9 Intervenție culturală 50,000 lei 150,000 lei
10 Promovarea culturii scrise 20,000 lei 50,000 lei
11 Proiecte mari cu caracter repetitiv 250,000 lei 750,000 lei

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

  • Calitatea și originalitatea proiectului: Originalitatea temei proiectului şi caracterul inovator al acestuia. În cazul proiectelor recurente va fi evaluată şi notorietatea dobândită de-a lungul timpului, succesul ediţiilor anterioare. 2. Factorul de excelenţă culturală (artişti relevanți, personalităţi recunoscute local, național sau internațional, evenimente de calitate);
  • Relevanța proiectului: Relevanţa proiectului pentru contextul cultural local (aria tematică, locul și perioada de desfăşurare, parteneriate strategice, etc.). 2. Capacitatea proiectului de a acționa în procesul de implementare al strategiei;
  • Fezabilitatea proiectului cultural: experiență; competență; impactul campaniei de comunicare; campania de comunicare; coerența proiectului;
  • Rezultate, impact și sustenabilitate: impactul asupra grupurilor țintă; audiență estimată; capacitatea proiectului de genera sustenabilitate și audiență viitoare;
  • Modul în care a fost întocmit bugetul

Proiectele vor fi evaluate de o comisie formată dintr-un reprezentant al Consiliului Local Braşov, un reprezentant al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov și trei specialişti cu o experienţă de minim trei ani de practică în domeniul culturii, conform prevederilor art.12 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

Sursa si imagine: comunicat remsi La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.