Primăria Brașov a lansat astăzi în dezbatere publică modificarea Regulamentului de bune practici privind măsuri concrete pentru controlul prafului şi emisiilor de pulberi din construcţii şi demolări

La propunerea consilierului local Ioan Corbu, Primăria Brașov a lansat astăzi în dezbatere publică modificarea Regulamentului de bune practici privind măsuri concrete pentru controlul prafului şi emisiilor de pulberi din construcţii şi demolări. Acest regulament a fost aprobat în anul 2015, prin H.C.L. nr. 153, cu scopul de a implementa o serie de măsuri de reducere a poluării aerului cauzate de lucrările de construire din municipiul Brașov. Ioan Corbu a solicitat completarea acestui regulament și cu o serie de răspunderi și sancțiuni pentru cei care nu respectă prevederile acestui act normativ.

„Este vorba despre o completare a unei hotărâri mai vechi de consiliu local, HCL nr 153/2015, cea care stabilește Regulamentul de bune practici privind măsuri concrete pentru controlul prafului și emisiilor de pulberi din construcții și demolări. Avem o problemă foarte mare cu calitatea aerului din Municipiul Brașov și trebuia să ne aplecăm și asupra acestui aspect.

Am observat că această hotărâre de consiliu local nu are capitol de sancțiuni și am venit cu o propunere de completarea a acesteia cu un capitol 3, de răspunderi și sancțiuni. Sunt luate în considerare cinci chestiuni: sancțiuni pentru nemontarea unei plase de protecție; pentru depozitarea deșeurilor rezultate din demolări direct pe sol; pentru curățarea insuficientă a autovehiculelor și roților – și aceasta e o problemă foarte mare, peste tot în municipiu, acolo unde se construiește; aruncarea deșeurilor din construcții de la înălțime; și neacoperirea stocurilor de materiale de construcții, de pământ sau deșeuri, pentru a preveni împrăștierea acestora cauzată.

Acest capitol va fi adăugat la această hotărâre mai veche și va avea efecte imediate cu privire la calitatea aerului în municipiu. Proiectul va fi lansat în dezbatere publică și îi invit pe brașoveni să citească această propunere de hotărâre de consiliu local, să vadă care sunt prevederile, care sunt implicațiile în cartierul în care locuiesc, în imediata lor apropiere, și să vină cu propuneri de îmbunătățire a lui “, a declarat Ioan Corbu, consilier local.

Cetățenii pot face propuneri, sugestii sau recomandări de modificare a acestui act normativ în perioada 26.01.2021-12.02.2021, pe e-mail infopublice@brasovcity.ro sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni.

Propunerea consilierului local de completare a acestui regulament prevede introducerea unui nou capitol, care să permită organelor de control sancționarea celor care nu respectă aceste reguli:

,,3. Răspunderi și Sancțiuni

Constituie contravenții și se sancționează cu avertisment/amenda de la 1500 lei – 2500 lei următoarele fapte săvârșite de către investitori, proprietari și/sau executanți:

3.1 Nemontarea unei plase de protecție, din material textil, pe împrejmuirea șantierului și/sau pe schele;

3.2 Depozitarea deșeurilor rezultate din demolări direct pe sol și nu în containere;

3.3 Curățarea insuficientă a autovehiculelor, inclusiv spălarea roților la plecarea din șantier;

3.4 Aruncarea deșeurilor din construcții de la înălțime, fără folosirea de jgheaburi pentru descărcare deșeuri, pentru construcții cu regim de înălțime mai mare de P+2;

3.5 Neacoperirea și neîngrădirea stocurilor de materiale de construcții, de pământ, deșeuri) pentru prevenirea împrăștierii cauzate de vânt, ploaie sau de mișcări ale aerului.”

Video: YouTube

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.