Rock în timpuri noi, lansare de carte
Luni seara, pe 5 martie, la ”Tipografia” braşoveană a fost lansat cel de-al doilea volum din trilogia ”Istoria ROCKului românesc”, volum numit ”Rock în timpuri noi”/ ”Povestea fascinantă a anilor ’90” şi apărut la editura Hyperliteratura.
După ce am aflat despre ”Rock sub seceră şi ciocan”, acest al doilea volum nu este doar o istorie a muzicii rock româneşti de la Revoluţia din 1989 până în anul 2000, ci cuprinde şi o descriere a evenimentelor sociale care au marcat această epocă.
Nelu Stratone, autorul volumului, este jurnalist, critic muzical şi regizor, fiind unul dintre urmăritorii şi cunoscătorii fenomenului rock românesc şi internaţional. Autorul, care a fost prezent la concertul din clubul Colectiv din seara fatidică de 30 octombrie 2015, a dedicat acest volum victimelor de acolo şi ”celor care au înţeles că rădăcinile rockului stau în primul rând în libertate”.
Pentru că Nelu Stratone nu fost prezent la lansarea din Braşov din cauza unei probleme de sănătate, cartea a fost prezentată de către coordonatorii volumului, Andrei Ruse şi Radu Toderaş. Printre cei curioşi să afle istoria rockului a fost salutată prezenţa lui Victor Lenghel, bateristul trupei Conexiuni, trupă a cărei istorie este cuprinsă în volumul lansat.
Primele două volume ale trilogiei pot fi comandate pe site-ul editurii Hyperliteratura, la adresa https://hyperliteratura.ro/magazin/.
Un material scris de Mădălina Chiţulescu
Video: facebook, pagina Hyperliteratura
Credit foto: Mădălina Chiţulescu