România a semnat „Declarația de la Bonn”, o declarație comună a miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind libertatea științei

Marți, 20 octombrie 2020, sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, s-a desfășurat la Bonn, Conferința miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind Spațiul European de Cercetare ERA (European Research Area).

Cu acest prilej, miniștrii cercetării au fost invitați să semneze „Declarația de la Bonn” (Bonn Declaration on Freedom of Scientific Research – A Common Core Principle of the European Research Area and its International Partners), inițiativă cu rol de fundament al valorilor europene și al cooperării internaționale la nivelul UE.

Contextul actual a arătat cât de importante sunt știința, cercetarea și inovarea pentru societate. Din perspectiva comunicării Comisiei Europene, privind viitorul cercetării și inovării și a Spațiului European de Cercetare (ERA), Uniunea Europeană dorește să stabilească o  nouă orientare pentru dezvoltarea spațiului european de cercetare într-un mod mai dinamic și rezilient.

„Am apreciat dialogul european organizat sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, iar „Declarația de la Bonn” constituie un pas important în consolidarea cooperării în Spațiul European de Cercetare. Încurajez cercetarea din România să fructifice toate oportunitățile oferite de Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare, instrumentul principal pentru consolidarea excelenței în aceste domenii”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

„România sprijină noua orientare spre un Spațiu European de Cercetare, bazat pe creativitate, conectivitate și incluziune, având ca scop punerea bazelor pentru excelența în cercetare în toate statele membre. ERA trebuie să valorifice mai bine Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare, trebuie să devină cadrul pentru un sistem european de cercetare și inovare eficient și coerent care să funcționeze în beneficiul oamenilor și să respecte valorile și principiile europene, cum ar fi libertatea științei și aplicarea unor înalte standarde etice”, a declarat Dragoș Mihael Ciuparu, secretar de stat pentru cercetare în Ministerul Educației și Cercetării, citat de La pas prin Brasov.

„Declarația de la Bonn” (Bonn Declaration on Freedom of Scientific Research – A Common Core Principle of the European Research Area and its International Partners) este disponibilă aici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.