„Silvia”, regina Csárdásului, vă așteaptă la Opera Brașov!
Sâmbătă, 19 iunie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să fiți parte din spectacolul cu opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán și să vă încărcați cu voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”.
Premiera mondială a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Teatrul Johann Strauss din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső; premiera operetei „Silvia” de la Opera Brașov – iunie 2012.
Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” și este cea mai apreciată lucrare a compozitorului maghiar. Cu amestecul său de teme serioase, dialog spumos și o partitură vibrantă, „Silvia” este o bijuterie a operetei, care este la fel de proaspătă astăzi ca acum mai bine de un secol.
În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia –
Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară.
Distribuția:
Silvia – Cristina Coatu (debut)
Edwin – Alexandru Aghenie
Stazi – Alina Ichim
Boni – Mugurel Oancea
Cecilia – Asineta Răducan
Feri – Adrian Mărcan
Miska – Lorand Cristian
Prințul Leopold – Ionuț Tașcă (debut)
Generalul – Paul Tomescu
Arhiducele – Ștefan Schuller
Cei trei martori – Cristian Dicu, Emil Dumbravă (debut), Daniel Vâlcoci (debut)
„Fetițele vesele” – Mădălina Lucaciu, Mihaela Marele, Andromeda Nemeș, Anca Panait
Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Preț bilet: 30 lei – Categorie: Acces general
Biletele pentru spectacolul cu opereta „Silvia” de E. Kálmán se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile).
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
În stagiunea 2020 – 2021, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
La evenimentele Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea de 1,5 m între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.
Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov