Arhive etichetă: crepuscular

Pași prin cetate: „Visul acela…”, de Mihaela Malea Stroe

Visul acela…

Lumină blândă, nedefinită,
Lumină crepusculară
Era în visul acela în care
Mâinile noastre s-au cuprins.
Pe deasupra deşertului ce ne desparte,
Mâinile noastre s-au strâns una în alta, s-au unit,
S-au iertat de strămoşeşti păcate
S-au îmbrăţişat, s-au iubit.

Privirile noastre una s-au făcut,
Una limpede şi curată,
Nu contopindu-se languros
– ochi în ochi de lut, de pământ –
Ci dimpreună contemplând ceea ce, îndeobşte,
Nu se vede, nu se arată.
Eram departe unul de altul…
– dune de nisip între noi, deşertul arid –
… şi, totuşi, atât de aproape!

Copiii pământului nu ştiu, nu discern,
Dacă lumina crepusculară vine din zori sau din asfinţit…

Noi tăceam, fire de iarbă verde în pustiu…,
Uimiţi că umbrele noastre nu se-aştern, nu se-aşază
Pe ocrul nisipurilor vânturate.

Doar mâinile şi privirile noastre,
Precum noaptea cu ziua iubindu-se,
Şi-au vorbit, au cuvântat – o clipă – fără hotar…
… În visul nostru crepuscular…

(Din volumul „7 X 7 poeme de iubire”, Ed. Pastel, Brașov, 2009)
Cu drag, cititorilor care… merg la pas prin cetate.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Pași prin cetate: „Cuvinte… semi-încrucișate”, de Mihaela Malea Stroe

Cuvinte… semi-încrucișate

Se zice că, dintotdeauna,
Creierul nostru, înrudit cu luna,
Încuscrit cu numerele,
Are un cod,
Un cifru, ceva, un Cain-catod,
Un Abel-anod,
Un versatil… viceversa.

Inima noastră, ieslea cuvintelor,
Înrudită, zice-se, cu soarele,
Încuscrită cu eterul depărtărilor,
Are un senzor subtil, un duh-radar
Statornic și mai de preț
Decât prima silabă a orelor,
Decât prima scânteiere de amnar,
Decât primele semne-simbol
Pe-a vremii scoarță încrustate citeț.

Cu mult înainte de Potop,
Mi-am adunat raționamentele,
Sentențioasele, pretențioasele, într-un snop,
Cunună de Sânziene le-am făcut,
Prinsă de grindă, în tindă, la intrarea în pod,
La ieșirea-trapă dinspre trecut,
Sau aruncată, în crucea nopții,
– tiptil, pe furiș – sus, pe-acoperiș.

Sentimentelor mele, poate nu în zadar,
Le-am implantat un microcirip-cip
Să le pot oricând dibui – iar și iar –
Pe oriunde s-ar abate, s-ar rătăci,
Indiferent în ce subsol mucezit s-ar ascunde,
În ce născocită mansardă, în ce ridată grimasă,
În ce misterioasă grădină,
În ce tulpină de surâzând-însângerată rodie,
În ce întrezărită eclipsă totală de zodie,
În ce luminiș crepuscular,
De altar.

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe La pas prin Brașov

Ilustrație Mihaela Malea Stroe