Pași prin cetate: „Visul acela…”, de Mihaela Malea Stroe

Visul acela…

Lumină blândă, nedefinită,
Lumină crepusculară
Era în visul acela în care
Mâinile noastre s-au cuprins.
Pe deasupra deşertului ce ne desparte,
Mâinile noastre s-au strâns una în alta, s-au unit,
S-au iertat de strămoşeşti păcate
S-au îmbrăţişat, s-au iubit.

Privirile noastre una s-au făcut,
Una limpede şi curată,
Nu contopindu-se languros
– ochi în ochi de lut, de pământ –
Ci dimpreună contemplând ceea ce, îndeobşte,
Nu se vede, nu se arată.
Eram departe unul de altul…
– dune de nisip între noi, deşertul arid –
… şi, totuşi, atât de aproape!

Copiii pământului nu ştiu, nu discern,
Dacă lumina crepusculară vine din zori sau din asfinţit…

Noi tăceam, fire de iarbă verde în pustiu…,
Uimiţi că umbrele noastre nu se-aştern, nu se-aşază
Pe ocrul nisipurilor vânturate.

Doar mâinile şi privirile noastre,
Precum noaptea cu ziua iubindu-se,
Şi-au vorbit, au cuvântat – o clipă – fără hotar…
… În visul nostru crepuscular…

(Din volumul „7 X 7 poeme de iubire”, Ed. Pastel, Brașov, 2009)
Cu drag, cititorilor care… merg la pas prin cetate.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

2 comentarii la „Pași prin cetate: „Visul acela…”, de Mihaela Malea Stroe

    1. Mulțumesc mult, dragii mei Simona și Robert! A trecut ceva vreme de când nu ne-am văzut, mă bucur de întâlnirea noastră virtuală pe cărările poeziei! Mi-ați făcut cea mai frumoasă surpriză pe ziua de azi!
      Cu drag,
      MMS

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.