Arhive etichete: Directia de Asistenta Sociala Brașov

A început distribuția pachetelor de alimente în cadrul programului ,,Dar din suflet pentru seniori”

Angajații Direcției de Asistență Socială și echipele de voluntari au început distribuția pachetelor cu alimente pentru persoanele în vârstă, în cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori“.

Primarul a luat decizia de a asigura pachete de alimente în loc de tichete având în vedere pe de o parte faptul că aceste persoane au un timp limitat la dispoziție pentru a face achiziții, de doar două ore, și pe de altă parte faptul că procurarea unor produse strict necesare este destul de dificilă în această perioadă. La acestea se adaugă și faptul că, pentru mulți dintre beneficiari, este și foarte greu să transporte aceste produse de la magazin până acasă.

,,Având în vedere că acest program se adresează persoanelor în vârstă, am decis ca în acest an, ținând cont de criza generată de pandemia de coronavirus, să înlocuim tichetele care se acordau în cadrul programului, cu pachete alimentare, și acestea să fie distribuite prin Direcția de Asistență Socială, cu ajutorul voluntarilor, mergând noi direct la beneficiari cu aceste produse de primă necesitate.

Având în vedere perioada de criză în care ne aflăm, dar și faptul că se apropie sărbătorile pascale, vrem să le acordăm un sprijin și să le facem o bucurie beneficiarilor acestui program.

Îi rog pe cei care sunt beneficiari ai acestui program să aibă în vedere că angajații DAS și voluntarii trebuie să se prezinte și să se legitimeze, pentru a face dovada că fac parte fie dintr-un serviciu al Municipalității, fie dintr-o structură de voluntariat validată de Primăria Brașov, și să se ferească de alte persoane, care nu au această calitate”, a declarat primarul George Scripcaru.

Distribuția acestor pachete a început de miercuri și se speră ca până la sfârșitul acestei săptămâni acțiunea să fie finalizată. Pachetele conțin produse alimentare de strictă necesitate, în valoare de 100 de lei, și înlocuiesc tichetele cadou distribuite în cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori“.

„Am început de ieri distribuirea acestor pachete, prin echipe formate din angajați ai DAS și voluntari. Ei se legitimează, nu intră în domiciliul seniorilor, iar beneficiarii sunt rugați doar să semneze un proces verbal prin care să confirme că au primit pachetul cu produsele alimentare. Pachetul conține mere și portocale, ulei, orez, făină, mălai, un litru de lapte, zahăr, măsline, un salam, paste făinoase, o caserolă cu legume pentru supă, un pachet de unt, brânză, ouă și pâine.

Programul distribuirii este următorul: ieri am început în Astra, azi finalizăm acest cartier, în zona planetelor, continuăm cu Tractorul, Bartolomeu, Stupini, Uzina II, iar mâine vom face Brașovul vechi până la calea ferată și Noua. Beneficiarii au fost preluați din baza de date a Casei Județene de pensii, iar în urma verificărilor au rămas în baza noastră de date 5.080 de beneficiari”, a declarat Mariana Topoliceanu, directorul DAS.

Cei 5080 de beneficiari ai acestui program sunt pensionari cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2020 inclusiv și a căror pensie este de până la 1000 lei inclusiv.

Unul dintre beneficiari, o doamnă de 84 de ani, s-a arătat mulțumit de faptul că de data aceasta, Municipalitatea i-a oferit un pachet cu alimente, în loc de tichete.

„Am o părere bună despre acest ajutor, pentru că suntem în vârstă, nu mai putem coborî scările, nu mai putem căra greutăți și acum, din cauza coronavirusului, nu mai putem ieși nici din casă. Așa că este foarte bine venit și mulțumim pentru el“, a declarat Katrina Borbaș, în vârstă de 84 de ani.

Ea este și membră a „Academiei Seniorilor“, un alt program inițiat de DAS Brașov, și s-a arătat încântată de vizita celor două angajate ale DAS, deoarece îi este dor să mai interacționeze și cu alți oameni și speră ca această pandemie să treacă cât mai repede, și să se reîntâlnească cu colegii din Academia Seniorilor și cu angajații Direcției Sociale.

Primarul George Scripcaru le-a mulțumit angajaților DAS și voluntarilor care sprijină distribuirea celor peste 5.000 de pachete, care cântăresc peste 10 kilograme fiecare. Este un tur de forță pentru toți cei implicați,  cu scopul de a veni în ajutorul semenilor noștri.

CONȚINUT pachet ,,Dar din suflet pentru seniori”

Nr.crt. Produs Cantitatea UM
1 Făină 1 kg.
2 Mălai 1 kg
3 Orez 1 kg
4 Paste făinoase 500g 1 Buc.
5 Ulei 1 litru
6 Telemea 500g 1 Buc.
7 Unt 250g 1 Buc.
8 Ouă 10 Buc.
9 Lapte 1 litru
10 Legume supă caserolă 500 g 1 Buc.
11 Mere 2 kg
12 Portocale 1 kg
13 Măsline 250 g 1 pachet
14 Pâine integrală 1,5-2kg

(fcț. de calitate)

Buc.
15 Sacoşă 1 Buc.

Video: YouTube

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Angajații DAS, oamenii cu suflet mare și nervii tari, care au grijă de persoanele fără adăpost

Nu sunt mulți, nouă oameni – cinci supraveghetori, un asistent social, un coordonator, un asistent medical și un medic este personalul care lucrează în acest moment în Centrul pentru persoane fără adăpost. Ei sunt cei care în aceste zile au grijă de o categorie de oameni de care cei mai mulți dintre noi uită sau nu vor să știe, sunt persoanele fără adăpost.

Este locul de muncă în care trebuie să ai anumite competențe, dar și multă compasiune și nervii tari. În spatele fiecărui om găzduit de centru este o poveste tristă, un lung șir de alegeri proaste care au dus nu numai la lipsa unui «acasă», ci și la dependențe ca alcoolul, de care nu reușesc să scape, și care i-au dus în acel loc.

O parte dintre ei, este adevărat foarte puțini, încearcă să se reintegreze în societate, să aibă un loc de muncă. Ceilalți au renunțat să mai lupte pentru ei, vor doar să primească ceva și să fie lăsați să facă ce vor și când vor. Poveștile despre ei au mai fost spuse, dar poveștile celor care în fiecare zi au grijă de acești oameni, mai ales în această criză, mai puțin.

„Persoanele fără adăpost, dincolo de această pandemie, sunt o categorie foarte, foarte vulnerabilă. Marginalizarea socială este pe primul loc, majoritatea vin cu diverse adicții și probleme sociale, este foarte greu să gestionezi fiecare persoană în parte, pentru că trebuie să te ocupi de fiecare individual, pentru a avea rezultate. Și este o mare diferență față de modul în care se desfășura activitatea centrului față de perioada normală.

Înainte de criză, ei beneficiau de toate serviciile într-un ritm normal, iar odată cu instalarea stării de urgență, absolut toate persoanele găsite pe stradă, uneori chiar fără a se verifica dacă au sau nu adăpost, au fost aduse și găzduite în adăpostul de noapte“, spune Lucian Isaicu, coordonatorul personalului de specialitate care își desfășoară activitatea în Centrul pentru persoane fără adăpost din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov.

De aici, spune angajatul DAS, apar toate problemele, pentru că aceia care erau deja beneficiari în momentul instaurării stării de urgență au rămas izolați și au înțeles mesajul autorităților, în timp ce în ultima vreme centrul găzduiește tot felul de persoane, care continuă să vină și să aducă legătura cu exteriorul și pandemia. Dincolo de riscul de îmbolnăvire, și cei „ținuți sub control“ până acum au probleme, pentru că s-a redus puțin intensitatea comunicării cu ei.

„Și asta este o problemă pentru că majoritatea au adicții și beneficiau de programe de consiliere socială psihologică, iar în aceste momente este greu de gestionat această situație, cu atât mai mult cu cât numărul celor cazați în cămin este acum în continuă creștere. Noi încercăm să restricționăm pe cât posibil ieșirile lor, dar pe de altă parte ei consideră că le sunt încălcate drepturile și am avut deja amenințări că vom fi dați în judecată pentru că nu-i lăsăm să iasă.

Avem situații legate de acest aspect zilnic, frecvența acestor tensiuni e în continuă creștere, plecând de la violența verbală și ajungând până la cea fizică, inclusiv între ei. Nu este ușor pentru nimeni să stea atâtea zile izolat într-o încăpere, ei aveau tot felul de activități în oraș, de exemplu adunau chiștoace pentru a-și face rost de țigări, iar acum nu mai pot face asta și intră în sevraj, pentru că sunt dependenți de fumat.

Noi încercăm să gestionăm cum putem situații de acest fel, le mai cumpărăm chiar și noi țigări, dar este foarte greu“, explică situația coordonatorul centrului, care spune însă că umanitatea contează cel mai mult în rezolvarea situațiilor apărute, uneori chiar violente.

„De la începutul stării de urgență, numărul abuzurilor și amenințărilor este în continuă creștere. Având experiență în asistență socială și, mai nou, și pe partea medicală, încercăm să gestionăm aceste situații rămânând în primul rând oameni. Este foarte greu, cu unii reușim, cu alții, din păcate, nu. De exemplu, zilnic avem distrugeri de încuietori, mobilier, iar unii ne asigură că dacă îi mai ținem mult, vor distruge tot ce a mai rămas întreg. Suntem amenințai verbal dar și agresați fizic. Unii ne amenință că știu unde locuim sau ca vor ,,avea grijă” de familiile noastre.

Discutăm cu fiecare în parte și încercăm să găsim acele soluții care să îi calmeze și să accepte atât izolarea, cât și respectarea anumitor reguli. O soluție ar fi ca ordonanța care obligă autoritatea publică locală să îi găzduiască să fie completată și cu o soluție de sprijin social și psihologic, pentru că ei sunt obișnuiți cu asistentul social, acesta cunoaște problemele din spatele fiecărei persoane care este în centru și gestionează mult mai ușor situația, iar dacă s-ar face astfel, riscurile ar fi mai puține“, adaugă Lucian Isaicu.

„Un procent de 60-70% respectă regulile și nu ies, iar pe aceștia noi îi ajutăm, inclusiv la cumpărături. Sunt unii care au surse de venit, sunt și unele persoane vârstnice în adăpostul de noapte, și trebuie să gestionăm și această situație, pentru că nu poți să îi refuzi unui om dreptul de a-și cumpăra ceva.

Avem de asemenea și câteva persoane care au loc de muncă, au adeverință de la angajator și automat ei trebuie să părăsească clădirea și să se întoarcă, iar aceștia sunt consiliați și informați cu privire la măsurile de protecție pe care trebuie să le ia atât pentru ei cât și pentru cei din jur.

Ei au înțeles aceste lucruri, poartă mănuși și măști atât la deplasarea către locul de muncă, cât și la întoarcere, sunt dezinfectați și monitorizați. Vrem, pe cât posibil, să menținem o stare de normalitate în toată nebunia asta și în tot haosul instituțional“, mai spune el.

Mesajul său pentru comunitatea brașoveană? „Să fie mai tolerantă și să fie solidară. Este ușor să arunci cu noroi asupra unei persoane neștiindu-i drama, trecutul, statutul de la un anumit moment. Fiecare suntem oameni, fiecare avem probleme, dar ca să putem reuși noi, aici, la Centrul pentru persoanele fără adăpost, trebuie în primul rând ca oamenii din comunitate să ne sprijine. Comunitatea percepe o singură noțiune, cea de «boschetar», și aici se termină toată povestea. Însă să știți că sunt mulți foști beneficiari care au fost reintegrați, care sunt în comunitate, și despre care comunitatea nici măcar nu știe că aceștia au fost beneficiari ai serviciilor sociale și că la un moment dat au trăit o dramă.

Ce trebuie să facă brașovenii? Să se protejeze cât mai mult și să stea în case. Iar cei care consideră că ne pot ajuta sub orice formă, să o facă. “

Benificiar și angajat al centrului

Doru Urzică are 63 de ani, este de profesie subinginer, și ne spune doar că „viața ne rezervă uneori și surprize neplăcute“, atunci când încercăm să aflăm cum a ajuns să fie beneficiar al Centrului pentru persoane fără adăpost. De un an de zile este beneficiar, iar de cinci zile este angajatul Centrului, ca și supraveghetor, și ajută la îngrijirea celor care îi sunt colegi. „Sunt unul dintre beneficiarii Centrului și de curând am devenit angajat în cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Brașov ca supraveghetor. Nu e ușor să fii și beneficiar, și angajat, dar faptul că faci bine și poți să-i ajuți pe oamenii de aici nu te obosește și face lucrurile mai ușoare. Shakespeare a zis «decât să compătimești, mai bine ajuți»“, spune el.

Ca atribuții principale în această perioadă, împarte hrana fiecărui beneficiar, cele trei mese pe zi, deși nu poate să nu observe că „e cam insuficientă mâncarea“, și încearcă să rezolve problemele de zi cu zi ale celorlalți beneficiari, cu care spune că se înțelege destul de bine. „Sunt și nevoi aici: dependența de tutun este destul de mare, și vitaminele lipsesc, pentru că mesele conțin destul de rar legume și fructe“.

Nu-i este frică de coronavirus, pentru că se protejează cât poate de bine. „E un dușman necunoscut, dar nu mi-e frică, încă. Nu mi-e teamă deși vin foarte multe persoane din afară, care sunt apoi cazate, dar sunt oarecum triate. Cu frica nu facem nimica…“, mai spune el. Dar spune că pentru fiecare persoană, cel mai bine este să se protejeze. „Dacă ne protejăm pe noi, fie că suntem din centrul pentru persoane fără adăpost sau oameni care au casa lor, este cea mai bună metodă de a-i proteja pe ceilalți, indiferent dacă ceilalți sunt persoanele dragi din familie sau străini“.

Greu fără țigări și alcool, dar stăm aici, ca să nu ne îmbolnăvim

„Este foarte greu să stai închis în cameră tot timpul, pentru că fiecare are drumurile lui de făcut, are planurile lui. Suntem obligați să rămânem acasă, dar asta este situația, nu vrem să ne îmbolnăvim și trebuie să respectăm toate aceste decizii. Majoritatea suntem fumători și unii avem probleme cu alcoolul, acesta este adevărul și astea sunt lucrurile care ne lipsesc cel mai mult pentru moment. Încercăm să facem față tuturor acestor probleme, suntem mulțumiți că Primăria ne asigură hrana. Și mie îmi este frică de coronavirus, nu te poți juca cu așa ceva, și au decedat o grămadă de oameni în lume. «Stați acasă!» e cel m,ai cuminte lucru pe care îl pot recomanda tuturor Brașovenilor,Flaviu Gubandru, 43 de ani, fără ocupație, fost agent de pază și protecție, în prezent beneficiar al Centrului pentru persoane fără adăpost din Brașov

Pentru a îi proteja pe angajații centrului, dar și pe cei care locuiesc acolo de ieșirile unora dintre beneficiari, Poliția Locală are un post permanent la centru.

„E destul de dificil să fii polițist local aici, deoarece probleme există, sunt oameni cu probleme sociale, sunt oameni care nu respectă anumite reguli de izolare, dar facem față, gestionăm bine situația. Am avut situații în care a trebuit să intervenim, pentru că erau recalcitranți, au sărit la îngrijitori și la persoanele care le ajută, însă cei recalcitranți au fost calmați și s-a luat măsura sancționării lor.

E normal să ne temem de expunerea la virus pentru că și noi avem familii acasă, avem bătrâni și copii, este o perioadă dificilă pe care sperăm să o trecem cu bine, dar ne continuăm activitatea, ca toată lumea care se află pe baricade. Sfatul meu pentru brașoveni este să stea acasă, să-și vadă de treburile de acasă, pentru că așa este normal, și să respecte ordonanțele, pentru că deciziile se iau la nivel național și toată lumea trebuie să le respecte“Adrian Dinu, Poliția Locală Brașov.

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Spectacol: „Așa ne-au învățat bunicii…”

Direcția de Asistență Socială Brașov vă invită joi, 12 decembrie 2019, începând cu orele 11.00 la sala Reduta la spectacolul „Așa ne-au învățat bunicii…”.

Indiferent de vârstă păstrăm în suflete învățămintele primite de la părinții și bunicii noștri. La ceas de sărbătoare seniorii de la Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber tip club din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov aduc în prim plan tradițiile și obiceiurile strămoșești, le transmit generațiilor următoare și transmit mesajul divin al nașterii Domnului nostru Isus Hristos tuturor celor dornici să-i asculte și să-și amintească de sărbătorile copilăriei.

Intrarea este liberă și îi așteptăm pe toți cei care doresc să petreacă alături de noi, iar la sfârșit să-i răsplătim pe artiști cu ropote de aplauze.

Eveniment: „Dizabilitatea dincolo de aparențe”

Direcția de Asistență Socială Brașov vă invită la Sala Patria, marți 03.12.2019, începând cu orele 15.30, la a noua ediție a evenimentului „Dizabilitatea dincolo de aparențe”.

Evenimentul face parte din Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Municipiul Brașov pentru perioada 2019-2023, aprobată prin HCL nr. 69/2019 și este organizat cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, zi marcată în întreaga lume în data de 3 decembrie.

Direcția de Asistență Socială Brașov și Primăria Municipiului Brașov, împreună cu artiști, parteneri fideli, organizații neguvernamentale și unități de învățământ din Municipiul Brașov și-au propus și în acest an organizarea unui spectacol de grație, talent și sensibilitate cu scopul de a promova talentul, curajul și perseverența persoanelor cu dizabilități în demersul de a câștiga respectul și aprecierea oamenilor față de această categorie de persoane.

Intrarea este liberă și vă așteptăm să-i aplaudăm la scenă deschisă pe protagoniștii zilei.

Sursa si imagine: comunicat transmis La pas prin Brasov

Referitor la subvențiile acordate de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 pentru anul 2020

Direcția de Asistență Socială Brașov aduce la cunoștința asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, că data limită pentru depunerea documentației de solicitare a subvenției de la bugetul Consiliului Local al municipiului Brașov pentru anul 2020 este 30 septembrie 2019, ora 16.00.

Detalii referitoare la condițiile de eligibilitate, documentația de solicitare precum și metodologia de acordare pot fi obținute accesând link-ul http://www.dasbv.ro/subventii-ong-uri/cadru-legal/.

Documentația de solicitare a subvenției se înaintează în plic închis, într-un singur exemplar și se înregistrează la registratura Direcției de Asistență Socială Brașov din str. Panselelor, nr. 23, Brașov.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, pe site-ul www.dasbv.ro sau la telefon 0368/469995, 0368/464081, 0368/465415 int. 812.

Ziua Mondială a Justiției Sociale

În fiecare an la 20 februarie este marcată Ziua Mondială a Justiției Sociale. Cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea și tratamentul egal oferit cetățenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătății cu scopul de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, șomajul și excluziunea socială.

„Dacă vrei pace și dezvoltare, activează pentru justiție socială” este tema aleasă în anul 2019 de Organizația Națiunilor Unite pentru Ziua Mondială a Justiției Sociale.

Direcția de Asistență Socială Brașov organizează în data de 20 februarie 2019, începând cu ora 15.00 la Coresi Shopping Resort pe „Scena Comunității – Piața cu Copaci” un eveniment ce va cuprinde o partidă demonstrativă de dezbateri academice cu titlul „Comportamentul pasiv al individului în fața nedreptății ar trebui pedepsit” cu participarea Asociației de Tineret „Ecou”- Clubul de dezbateri „Tandem”, precum și o expoziție de desene realizate de copiii beneficiari ai Centrului de zi pentru copiii aflați în situație de risc „Astra”.

Vor fi distribuite materiale informative cu tematica excluziunii sociale, a prevenirii discriminării și a riscului de sărăcie.

Termenul de justiție socială, a fost inventat în anul 1840 de către Luigi Taparelli și desemnează modul în care este aplicată justiția într-o societate, în relație cu clasele sociale existente în ea. În esență, ea se referă la conceptul potrivit căruia toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități economice, politice și sociale.

Conceptul de justiție socială, scoate în evidență importanța de a milita pentru asigurarea rolului cel mai important al statului de a asigura bunăstarea și respectarea drepturilor cetățenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac aceștia.

Direcția de Asistență Socială Brașov vă invită să marcăm această zi și să înțelegem justiția socială prin ochii copiilor și tinerilor care vor fi protagoniștii zilei.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Proiectul „Academia Seniorilor”- cursuri gratuite pentru persoane vârstnice

Direcția de Asistență Socială Brașov invită seniorii din comunitatea brașoveană să-și petreacă timpul într-un mod util și plăcut împreună cu persoane de vârstă apropiată, în cadrul proiectului „Academia Seniorilor”.

„Academia Seniorilor” este un proiect de instruire nonformală a persoanelor vârstnice în cadrul căruia participanții își vor îmbogăți cunoștințele cu informații despre acordarea primului ajutor, menținerea unui stil   de viață sănătos și activ, utilizarea mijloacelor de comunicare moderne, evitarea situațiilor care pun în pericol siguranța persoanelor, modul de a acționa în caz de cutremur, incendiu, furt și alte informații relevante pentru această categorie de persoane.

Cursurile sunt gratuite și vor fi susținute de specialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov și a instituțiilor partenere, respectiv: Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Universitatea Transilvania Brașov, Inspectoratul   Județean de Poliție Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, Poliția Locală Brașov, Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Brașov.

Așteptăm persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 65 ani și au domiciliul în municipiul Brașov să se înscrie la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr.23, zilnic între orele 08:00 – 16:00.

Înscrierile se fac pe bază de cerere scrisă până în data de 28.02.2019, iar cursurile încep din 01.03.2019.

Orice informații suplimentare se pot obține la telefon 0368-469995 int. 870 sau 0770-725765.

Referitor la serviciile oferite persoanelor fără adăpost în perioada geroasă

Temperaturile scăzute înregistrate în această perioadă reprezintă o încercare pentru persoanele fără adăpost.

Direcția de Asistență Socială Brașov este pregătită să ofere sprijin concret persoanelor fără adăpost și să prevină situații în care acestea dorm pe străzi, în pasaje subterane, în gară sau în alte locuri similare prin serviciile oferite persoanelor fără adăpost în cadrul Adăpostului de Noapte din str. Zizinului, nr. 126 C.

Prin campania desfășurată în data de 18.12.2018 intitulată „Un ceai cald – O vorbă bună”, comunitatea locală a fost informată cu privire la serviciile oferite persoanelor fără adăpost în cadrul Adăpostului de Noapte. Impactul campaniei s-a văzut imediat, nu prin creșterea numerică, ci prin accesarea serviciilor din cadrul  Adăpostului de Noapte a unor beneficiari noi, care nu erau incluși până atunci în nicio formă de protecție socială.

Deoarece temperaturile sunt scăzute facem apel la populație să ne sprijine și să direcționeze spre Adăpostul de Noapte persoanele vulnerabile, conștientizând că într-o astfel de situație lipsa adăpostului poate face diferența între viață și moarte.

Reamintim că în Adăpostul de Noapte, persoanelor fără adăpost le este permis accesul în perioada rece și pe timpul zilei, beneficiind de spații pentru odihnă, igienizare, îmbrăcăminte adecvată și ceai cald.

În acest moment beneficiază de serviciile Adăpostului de Noapte un număr mediu de 40 de persoane, Centrul Servicii pentru Prevenirea Marginalizării Sociale având o capacitate de 100 de locuri.  Comparativ cu perioada similară a anului trecut numărul persoanelor care apelează la serviciile Adăpostului de Noapte este constant.

„Crăciunul vremuri de poveste”

Marți, 11.12.2018, începând cu ora 16,00 Direcția de Asistență Socială Brașov organizează la Sala Patria evenimentul „Crăciunul vremuri de poveste”. 

Beneficiarii Centrului Servicii Sociale pentru Persoane Vârstnice păstrează vii tradițiile și obiceiurile străbune și într-un spectacol de tradiții și obiceiuri specifice sărbătorilor de Crăciun, vor transmite mesajul divin al nașterii Domnului nostru Isus Hristos tuturor celor dornici să-i asculte și să-și amintească de sărbătorile din copilărie.

Alături le vor fi elevii Școlii Gimnaziale nr. 25 Brașov, garanții transmiterii acestor frumoase obiceiuri și datini către generațiile viitoare.        

Intrarea este liberă și îi așteptăm pe toți cei care doresc să petreacă alături de artiștii mai mari sau mai mici, iar la sfârșit să-i răsplătim cu ropote de aplauze.

Pachetul cu alimente „Pentru suflet”

Pachetul cu alimente „Pentru suflet” acordate în anul 2018 cu ocazia sărbătorii de Crăciun.

În baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 216/2014 republicată, Direcția de Asistență Socială Brașov desfășoară în perioada 15.11.2018-31.12.2018 Campania de acordare a pachetului cu alimente „Pentru suflet”, cu ocazia sărbătorii de Crăciun în anul 2018.

Pachetul cu alimente „Pentru suflet” este în cuantum de 50 lei și se acordă sub formă de pachet cu 5 tichete sociale cu valoarea de 10 lei/ tichet. Tichetele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare.

Persoanele îndreptățite să beneficieze de tichetele sociale sunt pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2018 inclusiv și a căror pensie este de până la 1000 lei inclusiv.

Acte necesare:

-cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;

-actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;

-cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor.

Pentru beneficiarii nedeplasabili sunt necesare următoarele acte:

-cupon de pensie al persoanei îndreptățite, pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;

-actul de identitate (CI sau BI) al persoanei îndreptățite în original și copie;

-cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor;

-împuternicire (scrisă de beneficiar) pentru persoana mandatată să ridice tichetele însoțită de documente medicale care atestă statutul de „nedeplasabil” al beneficiarului (de exemplu adeverință de la medicul de familie, copie bilet de iesire din spital, copie scrisoare medicală, etc);

-actul de identitate (CI sau BI) în original și copie al persoanei împuternicite.

Actele menționate mai sus sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale.

Distribuirea tichetelor sociale se face după următorul program: luni, marți, miercuri și vineri 08.30-15.30 și joi 08.30-17.00.

Pentru relații suplimentare ne puteți contacta la nr. de telefon 0368-469995, pe adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov