Arhive etichetă: Sufletul satului

Să redescoperim valorile românești: clacă la Veneția de Sus, județul Brașov

Claca, un obicei străvechi pentru lumea satului românesc mai dăinuie în localitatea Veneția de Sus, județul Brașov.

Încă din perioada feudală țăranii erau obligați să muncească la boieri, ulterior în secolul al XVIII-lea românii eliberați de șerbie (transformată în clăcășie) au fost obligați să muncească în clacă și dijmă, acest sistem dăinuind până în 1944. Vremurile și nevoile i-a determinat pe oameni să fie uniți, să folosească acest mod de muncă benevolă, colectivă pentru a se ajuta. În timp, latura economică a condus la păstrarea și diversificarea acesti activități de către oamenii din fiecare sat (unde era nevoie de forță de muncă numeroasă cu un timp scurt de realizare)  la arat, semănat, la cosit sau secerat sau la construirea unei case.

Valorile morale, culturale și spirituale au fost păstrate de satul românesc de-a lungul timpului. Viața tradițională în mediul rural a suferit transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic, iar în zilele noastre se practică o agricultură de subzistență, de supraviețuire, aspecte care influențează viața socială sau culturală.

La Veneția de Sus sufletul oamenilor și relațiile dintre ei mai păstrează obiceiurile, datinile, credințele, portul popular, strigăturile, cântecul și dansul și le transmit din generație în generație. Dacă din privirile celor trecuți de tinerețe se revarsă nostalgia, determinarea, puterea și încrederea, din privirile celor tineri răzbate curiozitatea, bucuria, împlinirea și dorința a contribui la bunul mers al comunității.

„Aluatul se frământă până pică apa din grindă iar la cosit se merge cand cântă prima dată rândunica,” – Maria Boboia.

Mulțumesc Maria Boboia pentru șansa de a redescoperii lumea și sufletul satului românesc. Mulțumesc cetățenilor din Veneția de Sus pentru ospitalitate, gândurile bune, înțelegere și atmosfera aparte!

Sufletul satului, de Lucian Blaga

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

și dacă ți-ai sângerat picioarele

te așezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Vă invit să redescoperim valorile românești, să urmărim cum se frământă aluatul pentru pită, cum se coace pâinea și colacul în cuptor, chemarea și participarea oamenilor la clacă care se încheie cu servitul mesei oferite de gazdă.

Video: YouTube

Fotografii din cadrul proiectului #Acasălaorigini, inițiat de La blouse roumaine împreuna cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Foto: Dan Străuți

Șezători în Țara Făgărașului – Șezătoare de vară în Șoarș

Mi-am petrecut verile copilăriei la bunicii din partea mamei, undeva în Ardeal și atunci se întâmplă că știu ce înseamnă o țesătură făcută în casă, la războiul de țesut, ce este acela lichiu, care era rolul preotului ortodox într-un sat sau cum arată o biserică săsească.

De aceea, ieri mi-am mai potolit un dor pe care îl aveam față de satul bunicii, adică de bunica iar acest lucru s-a întâmplat la Șoarș, satul situat în judeţul Braşov, la circa 13 kilometri, spre nord, de municipiul Făgăraş şi la circa 80 de kilometri de municipiul Braşov, mai demult Șaroșa, Șoarșiu, (în dialectul săsesc Schuarsch, Šuerš, în germană Scharosch, Scharesch, în maghiară Sáros, în trad. „Noroieni”, „Glodeni”), reședința comunei cu același nume. De ce la Șoarș? Pentru că acolo s-a desfășurat, sâmbătă, 8 iulie 2017, cea de-a 6-a şezătoare din cadrul proiectului itinerant „Şezători în Ţara Făgăraşului”, organizată de doamna Ana Borca, întemeietoarea comunității IIA Călătoare, gazdă fiindu-ne pensiunea Andrada’s House, respectiv familia Batiu.

Participanții, invitați „îmbrăcați în costum popular, iie, cămașă populară, cu bucate gătite în casă, cu bună-dispoziție și nestăvilită poftă de a cunoaște frumusețile satului românesc.” (Ana Borca) s-au întâlnit la Cetatea Făgăraș, de unde au pornit împreună și odată ajunși în sat, au vizitat biserica ortodoxă, cu expoziția de icoane pe sticlă realizate de copii și i-au întâlnit și cunoscut pe tânărul preot din sat care este și pictorul bisericii și grupul de copii care cântă, coordonați de acesta.

Apoi s-au deplasat la Tanti Aurica, care a pregătit pâine proaspăt – făcută în cuptor și la Nenea Viorel, ca să îi asculte poveștile și să vadă căruța lui cu roți de lemn, au admirat din exterior biserica evanghelică, ridicată de sași la începutul celei de-a 2-a jumătăți a secolului al XV-lea și este atestată documentar prin două indulgențe papale, de la 1450 și 1466, care este închisă, din păcate.

La finalul programului, invitații au întâlnit gazda, la o masă mare și un pahar de vorbă, au admirat costumul popular românesc și costumul popular săsesc din zonă și au aflat povestea pensiunii, spusă chiar de doamna Anca Batiu, având-o alături pe Andrada, fiica ei.

Momentul cel mai încărcat de semnificații a fost acela în care grupul de copii îmbrăcați în costume populare, cu vârste de la 6-7 ani, până la 13-14, sub atenta îndrumare a preotului Ciprian Adomnicăi, au cântat, în biserică, trei dintre cântecele pe care le au în programul lor iar apoi a urmat marea surpriză, tot muzicală, care ne-a oferit emoții la cote maxime, prin interpretarea minunată și prin tot ceea înseamnă acest cântec:

Suntem în cuvânt şi-n toate

Floare de latinitate,

Sub un cer cu stele sudice.

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece.

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate,

Eminescu să ne judece.

Eminescu.

Copiii din Șoarș – frumoși și serioși – pictează icoane, învățați fiind să facă acest lucru de către pãrintele Ciprian, împreunã cu soţia sa. Prin fondurile strânse din vânzarea icoanelor, ei îşi continuã activitatea, cumpãrã pensule şi vopsele, fiind astfel un bun exemplu de implicare în viața comunității și oferindu-le copiilor o șansă în plus. Biserica este în procedura de renovare, la exterior fiind finalizată, inclusiv fresca de la intrare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” iar luni vor demara operațiunile pentru pictarea interiorului, activitate ce va fi realizată de înșiși preotul și preoteasa din parohie.

Mașina se îndepărta ușor de Șoarș, lăsându-ne o amintire foarte plăcută și dorința de a reveni iar eu nu am putut să nu mă gândesc la versurile lui Lucian Blaga:

       Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

şi dacă ţi-ai sângerat picioarele

te aşezi pe un podmol de lut.

Credit foto: Dan STRAUTI