Teatrul Particular Brașov a împlinit 10 ani! La mulți ani!
Visul Dorinei Roman de a înființa propriul teatru, în urmă cu 10 ani, devine și visul nostru pentru că acest teatru este creat pentru noi, pentru comunitate, pentru iubitorii de teatru, de artă în general. Este copleșitor să faci un bilanț al activității Teatrului Particular din Brașov; încărcătura emoțională fiind foarte mare, amintirile serilor de joi sunt încă vii iar dorul de ”joia deconectantă” este accentuat. Pentru că timp de 10 ani, serile de joi au reprezentat o detașare de cotidian, o relaxare, o stare de bine. Umorul fin, interpretările de excepție și asemănările cu anumite personaje sau aspecte din viața noastră sunt redate cu măiestrie de artiști. Un scurt bilanț al pieselor jucate și câteva fotografii ne amintesc aceste frumoase momente.
”Actrița” – Frumoasă, talentată, râvnită în toate cercurile societății, însoțită pretutindeni de EL – ”Motănel”. Un bărbat frumos, înalt, șarmant dar comod. Atât de comod, încât iubirile vieții lui se află în același loc – în teatru: una pe scenă, una în afara scenei, așa de bine ascunsă încât nu apare nici măcar în sală. Ea știe rolurile pe de rost, coase costumele, îi asigură ”Divei” tot ce are nevoie pentru ca spectacolul să iasă impecabil. Dar spectacolul din scenă continuă și în afara scenei, cu aceiași protagoniști dar un alt scenariu. Emoții disimulate, emoții afișate, stări de tensiune continuă și sentimente amestecate, într-un spectacol la care lăcrimezi fără să realizezi acest lucru. Regia și scenariul Elvira Platon. Dorina Roman joacă alături de Mona Codreanu.
”Soț de vânzare” – Cererea de ”soți” de pe piață e mare iar organizarea ”licitației” este genială. Dorina Roman joacă alături de Dan Zorilă și Monika Tompos. Un spectacol de Sorin Misiriantu (Teatrul Național Cluj Napoca).
”Toxic love” – o poveste de dragoste incepută fulgerător într-un bar. Dora, profesoară de sport, Tony, pictor, doi oameni cu personalități puternice, inteligenți, pornesc la drum într-o relație care părea perfectă.
”Sarmale cu dragoste” – Se spune că dragostea trece prin stomac. Excesul de dragoste cauzează diverse probleme. Probleme mari, probleme mici, probleme cu inima, cu capul, stomacul sau alte organe vitale. Reţeta secretă o deţine Mimi, specialistă în „ale gurii”. Protagoniștii noştri Dorina Roman şi Mihai Giuriţan. În spatele acestei „dezbateri” se află Ivona Boitan (care semnează scenariul și regia).
”Plăcerile și chinurile adulterului”, în regia doamnei Elvira Rîmbu, un spectacol în care Dorina Roman a jucat alături de actorul Marian Tret sau de Silviu Dudescu. O relație ”varză” a doi tineri căsătoriți (fiecare cu altcineva), prinși într-o aventură umbrită de teroarea psihologică a ”distrugătoarei de cupluri” – soacra. O scurtă secvență a unui cuplu aflat într-o situație delicată, un test al rezistenței în fața tentațiilor și a măiestriei în arta minciunii, o viață pe ceas, cu o ”agendă” plină de obiective de punctat.
”Monoloagele vaginului” – „Stările de agregare” ale unei femei, din altă perspectivă. Trei doamne de poveste superbe, inteligente, amuzante, spontane. O piesă spumoasă interpretată impecabil de actrițele Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu Codruța Magdalena Vasiu, Cristina Ragos, Serenela Mureșan. O piesă după Eve Ansler, jucată pentru prima dată în subsolul unei cafenele din Greenwich Village, iar apoi a fost tradus în nu mai puțin de 48 de limbi și a fost jucat în peste 140 de țări.
”Butoiul cu fericire” – Atunci când visele tale se află în stare latentă de prea mult timp iar tu te dedici meseriei, familiei, societății și acumulezi frustrări, vine ziua în care simți nevoia de o eliberare. Vrei să testezi ”butoiul cu fericire” despre care crezi că este soluția problemelor tale pentru că și alții au încercat și lasă impresia că au reușit să afle secretul fericirii eterne. Îți imaginezi o altfel de viață dar ești coborât cu ”picioarele pe pământ” de un om simplu care îți demonstrează că alegerea ta este doar un nor de fum, că de fapt, tu ești deja în butoi dar nu ți-ai dat seama de asta până în acest moment. Un dialog între două personaje care trăiesc și muncesc în medii diferite dar au multe în comun – un matematician gomos și o chelneriță cu aspirații de divă, într-o comedie spumoasă. O interpretare genială a Dorinei Roman alături de Adrian Iuga; scenariul și regia – Ivona Boitan.
”Dresorul” – Cine pe cine dresează? O superbă interpretare de-a râsu’, plânsu’ a actorilor Dorina Roman și Dan Zorilă, în regia Elenei Manoliu și coregrafia Mariei Guth.
Să nu uităm inspiratele texte ale Ivonei Boitan, de un umor fin, care i se potrivesc de minune Dorinei. Și pentru că spectacolele Dorinei Roman sunt interactive, din când în când, câte un spectator cade ”pradă” vârtejului ei și până se dumirește ce se întâmplă a ajuns pe scenă, ca ”partener figurant” într-un scheci.
”Dresoarea de fantome” – Fiecare avem ”fantomele”, ”fantasmele” noastre. Ne agățăm de trecut iar vina pentru eșecurile, visele, ”resuscitarea” dorințelor, neîmplinirile, frustrările, toate adunate în timp, se revarsă asupra celor din jurul nostru. Căutăm recunoștință, faimă sau o simplă apreciere. Am trăit senzații puternice, teamă, confuzie, curiozitate și alte sentimente amestecate alături de cei din sală. Am râs, am cântat în cor și am aplaudat puternic la finalul spectacolului. Dorina Roman și Daniel Tudor au reușit o ”ședință de spiritism”, lăsându-ne impresia că suntem ”bântuiți” în fiecare moment al zilei. În regia lui Radu Botar (”Teatrul de Nord” din Satu Mare), scenariul: Radu Botar, după Ion Băieșu. Scenografia: Maria Botar.
”O spargere cu peripeții” – Ana–Maria Barbenger are un stil aparte de a desprinde o situație de viață și a o transpune în text. Un text interesant, spumos, o situație de viață petrecută în ajunul Crăciunului de două personaje feminine care se cunosc în împrejurări disperate. Două femei cinstite luptă să iasă din situații–limită, avântându-se în planuri ticluite ”pe genunchi”, timpul fiind extrem de scurt. Le unește necazul și disperarea, deci sunt nevoite să colaboreze pentru obținerea unui rezultat care, speră ele, că le va scoate din încurcătură. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată, situația tragi–comică în care se află stârnește reacții neașteptate iar tensiunea este maximă. O alianță neobișnuită între două femei ambițioase care sunt la capătul răbdării și trăiesc cu sentimentul ”iepurelui prins între faruri”. Interpretări magistrale ale Dorinei Roman – Cecilia Brutaru, alias Cici – și Luminiței Borta – Victoria Micu, alias Vicky. Ana–Maria Bamberger a croit două roluri care le vin mănușă celor două talentate actrițe. O tragi–comedie spumoasă cu final fericit, care ne-a trecut prin sita emoțiilor de tot felul și ne pune pe gânduri.
”Angajatorul de suflete” – Fiecare om are povestea și secretele lui. Puși în fața unor anumite situații oamenii reacționează diferit, imprevizibil, spontan. O prestație de excepție, o situație cât se poate de delicată, o tragi–comedie de actualitate, un rezumat al ”capitolelor” vieții unui om încercat, puse sub lupă, disecate, judecate, întoarse pe toate părțile. O ambiție a unui regizor de a realiza ceva unic. Un spectacol cu Claudiu Pintican și Petre Ghimbașan, după un text al dramaturgului brașovean Mihai Ignat.
”Două surori mortale” – Slăbiciunile celor două surori, Clara și Abelina, amintirile tinereților depănate de cele două bătrânele inofensive în aparență, sclerozate (sau nu), derulate pe ”repede–nainte” cu exemplificări clare într-o interpretare de excepție, sunt redate printr-o tragi–comedie care continuă și pe lumea cealaltă. După un scenariu bine pus la punct de Ana–Maria Bamberger, Dorina Roman joacă alături de Monica Midvighi.
”Patru femei la poliție” – Jucat în prezența strănepoatei autorului Tudor Mușatescu, doamna Pușa Petrovici și a strănepotului Mareșalei Teatrului Românesc Marioara Voiculescu, dl Lucian Voiculescu, doctor în estetica teatrului la Paris, Dorina Roman joacă patru roluri savuroase, un adevărat tur de forță printre personaje, interpretând cu talent și credință, fiecare „doamnă”: Dezida Coșovete, Mimicela Zurgălău, Nineta Sorcoveanu și Țușca Wilmoș, „invitate” la secția de poliție pentru un mic „interviu”. Femei simple, dar cu vise mărețe, nețmplinite, își varsă oful în fața domnului comisar, încercând să-l îmbuneze și chiar să-l cucerească. Un spectacol în regia lui Sorin Misirianțu, după texte de Tudor Mușatescu.
”Femeile lui Dostoievski” – Un scenariu complex al regizoarei Alinei Hiristea, o compilație a unor opere de mare succes, condensate cu mare dibăcie într-un singur și complex text care relevă aspecte din intimitatea vieții lui Dostoievski. Din nou, Dorina Roman, ”one woman show” a intrat în pielea fiecărui personaj cu atâta naturalețe, încât ne-a transmis trăirile, emoțiile, trăsăturile fiecăreia dintre femeile din viața marelui scriitor.
”Cadavrul” – Într-o comedie de excepție despre ce se întâmplă „dincolo”. ”Arăt bine? Am doar șase săptămâni.” Vine o vreme în viața fiecărui om când pune întrebarea–întrebătoare: ”Oare cum o fi pe lumea cealaltă?” Și răspunsul vine…de nicăieri. Și întrebările continuă: ”Oare câți oameni ar veni la priveghi dacă s-ar întâmpla ceva cu mine?” ”Oare îmi vor cinsti memoria așa cum se cuvine? Ce bucate vor pune pe masă?”, ș.a.m.d. ”Ce-ar fi fost dacă…?” ”Hai, Dumnezeu să mă ierte!”
Aniversarea din fiecare an a ”Zilei femeii”, alături de artiști invitați apropiați ai Teatrului particular Brașov, ”Brașoavele cu umor”, spectacole în care Dorina a fost înconjurată de artiști valoroși care ne amintesc de talentul și modestia caracteristice artiștilor români. Doamnele cântecului românesc Elena Pădure, Rodica Moianu, o inspirație pentru generațiile tinere, alături de Codrin Rotaru și Ansamblul Efthymos și Ciubuc Nicolae Gabriel, adevărați profesioniști care au colaborat împreună la realizarea acestor extraordinare spectacole. Energia nemaipomenită pe care au trăit-o spectatorii cu fiecare minut de muzică și dans, o colaborare minunată, care sperăm să se repete și să dăinuie.
Scenariștii, scenografii, echipa tehnică, precum și colaboratori din țară, au susținut eforturile Dorinei și ne-au oferit clipe memorabile: Alina Hiristea, Mihai Giuritan, Ivona Boitan, Elvira Rîmbu, Silviu Dudescu, Monica Midvighi, Pintican Claudiu, Codruta Magdalena Vasiu, Cristina Ragos, Serenela Mureșan, Petre Ghimbăşan, Ana–Maria Bamberger, Elena Pădure, Rodica Moianu, Ciubuc Nicolae Gabriel, Codrin Rotaru, Ansamblul Efthymos, Rodica Garstea, Marcel Vladareanu, Andrei Lupu, Răzvan Ioan, Viviana Costan Moiseanu, Maria Voronca, Constantin Spurcaciu, Irene Postolache. Partenerii media care au susținut și mediatizat activitatea Teatrului particular Brașov Dorina Roman, președinte și fondator al teatrului: doamna Felicia Popa, Iulian Cuibar, Mihaela Grădinaru, Bianca Bucă, Inside Braşov, Sebastian Dan, Adrian Carneciu, Alexandru Răzvan, La pas prin Brasov. Apreciere de mulțumire pentru toți cei care au fost alături de artiști în toată această perioadă.
La mulți ani, Dorina Roman!
La mulți ani, Teatrul Particular Brașov!
Credit foto: Viviana Costan