Trei reprezentanți ai societății civile vor face parte din Comisia pentru înființarea Parcului Natural Brașovia

Primăria invită cetățenii interesați de dezvoltarea sustenabilă a orașului nostru – conservarea biodiversității, un oraș prietenos cu locuitorii, îmbunătățirea calității vieții și a nivelului de confort al brașovenilor – să facă parte din Comisia mixtă tehnică pentru Înființarea Ariei Protejate (Parcul Natural) Brașovia (CMTIAPB). Scopul înființării acestui parc natural este protejarea și conservarea peisajului, concomitent cu crearea unui spațiu pentru activități recreaționale.

,,Ne-am ținut de promisiune, iar procedura și formularul de înregistrare pentru a fi membri în comisia de fundamentare a viitorului Parc Natural Brașov sunt pe site-ul Primăriei Brașov. Vă așteptăm să trimiteți CV-urile voastre și scrisoare de intenție pentru a face parte din această comisie, dacă vreți să contribuiți la realizarea acestui parc. Activitatea acestei comisii este foarte importantă, mai ales că decizia despre ce vrem să facem cu pădurile noastre, nu a pornit până acum de la răspunsuri fundamentate corect.

Această comisie își propune exact acest lucru, să avem o fundamentare corectă a modului în care trebuie să folosim pădurile proprietatea municipiului Brașov. Toate aceste păduri, care se întind de fapt între Brașov, Predeal, Valea Prahovei și Râșnov, sunt păduri care ar putea să devină o arie protejată consistentă, o arie protejată cu un plan de management modern, care să combine atât funcțiuni de pădure-școală, în care copiii noștri pot să învețe mai multe despre natură, cât și funcțiuni recreative, cum ar fi drumețiile, alergarea montană, mountain bike-ul, într un fel în care să nu deranjăm prea mult nici natura, dar nici pe ceilalți participanți la aceste activități.

Pe scurt, Brașovia va fi un mare parc natural, o arie protejată, din Poiană până în Predeal, cu trasee turistice neinvazive, cu poteci tematice și zone de agrement montan”, a explicat Allen Coliban.

Orice persoană care are cetățenia română, a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparținând Spațiului Economic European şi domiciliul în România, cunoaşte limba română, are vârsta minimă de 18 ani, are studii în conservarea naturii, silvicultură, geoștiințe, științe biologice, sociologie, economie, legislativ-juridic, și/sau experiență în înființarea ariilor protejate poate aplica pentru a reprezenta societatea civilă în această comisie.

Cei interesați trebui să răspundă unui chestionar, care vizează motivația de a face parte din comisie, viziunea lor despre parc, activitățile ce pot fi implementate în vederea dezvoltării durabile a zonei, creșterii calității vieții și a nivelului de confort al cetățenilor, conservării biodiversității și dezvoltării turismului sustenabil, precum și viziunea pe care o au despre importanța parcului în comunitate pe termen mediu și lung.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 8 martie. Candidaturile se depun pe e-mailul contact@brasovcity.ro, prin trimiterea unui CV și a copiei după cartea de identitate, după care candidatul va trebui să răspundă la 9 întrebări pe formularul de pe site. Necompletarea formularului atrage invalidarea candidaturii.

CMTIAPB este formată din:

– 3 consilieri locali: Cezar Crican, Pamela Diaconu și Raluca Stancu;

– 3 membri din aparatul de specialitate al primarului, care vor fi numiți prin dispoziție de primar;

– 4 membri dintre inițiatorii conceptului de proiect „Parc Natural Braşovia”: Mihai Orleanu, consilierul județean Silviu Ivan-Nunvailer, Spiridon Marian, Florin Stoican.

– 3 reprezentanți ai societății civile, care vor fi selectați până în data de 17 martie.

Selectarea celor 3 reprezentanți ai societății civile se realizează de Primarul Municipiului Brașov, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 27 ianuarie 2021 privind organizarea Comisiei mixte tehnice pentru înființarea Ariei protejate (Parcul Natural) Brașovia (CMTIAPB) și stabilirea componenței acesteia, la propunerea unei comisii formate din 3 reprezentanți, câte unul din fiecare categorie ce constituie comisia CMTIAPB: consilieri locali, membri din aparatul de specialitate, membri inițiatori.

CMTIAPB este organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță, care asigură fundamentarea și susținerea procedurii de înființare a Ariei Protejate (Parc Natural) Brașovia în Municipiul Brașov.

Principalele obiective ale CMTIAPB sunt realizarea documentației necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național, întocmirea studiilor de oportunitate și prefezabilitate pentru înființarea Ariei Protejate (Parc Natural) Brașovia, conceperea strategiei de dezvoltare a turismului sustenabil și ecoturismului în parcul natural Brașovia, crearea schemelor de funcționare administrativă și finanțare a ariei protejate.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.