19 aprilie 2026

Vernisajul Salonului de Artă Vizuală „Universul ludic – copilăria ca prag între lumi”

 Vernisajul Salonului de Artă Vizuală „Universul ludic – copilăria ca prag între lumi”
ntre lumi ” care vă propune o explorare a copilăriei – ,,inima tuturor vârstelor”- nu ca o perioadă biologică, ci ca un spațiu liminal — un prag între realitate și imaginație, între memorie și proiecție viitoare.
Copilăria este o stare de spirit și un univers mirific, definită prin joc, inocență și percepție magică asupra realității. Familia este cea care oferă zona de iubire și protecție necesară primei inițierii în tainele vieții, jucăria este prim subiect al cunoașterii, natura este o zona a fantasticului, o modalitate de interacțiune inedită. Toată această perioadă amprentează viitorul adult. Amintirea copilăriei servește adesea drept busolă morală și de multe ori este o retragere pentru reîncărcare sufletească, pentru un nou restart în momentele dificile ale maturității.
Vă așteptăm să descoperiți materializarea propunerilor artiștilor prezenți pe simeze, să cunoașteți modalitatea si tehnicile prin care aceștia au obținut reprezentări ale universului interior sau reinterpretări ale memoriei vizuale!
Creațiile expuse evocă tactilitatea primelor amintiri prin utilizarea unor varietăți de texturi, de medii. Ele repun în atenție unele elemente care să ne transporte în acea perioadă a vieții cum ar fi jucăria ca prim subiect al cunoașterii sau alte obiecte tridimensionale care sugerează fragilitatea sau care pot invita la interacțiune!
Ne dorim să retrăim împreună acest spațiu al bucuriilor pure și al primelor descoperiri uimitoare!

▪︎ Organizator: Asociatia Culturala Artessentia
▪︎ Curator: Victoria Țăroi Galbenu
▪︎ Perioada de desfășurare a expoziției: 28 martie – 26 aprilie 2026, în Galeria 9- Brașov.
* Vernisajul: sâmbătă, 28 martie 2026, ora 18.
Text și imagine preluate de pe pagina de Facebook a evenimentului.

    Lasă un răspuns