Artă şi tradiţie în cetatea Feldioara – Curtea Bisericii Evanghelice

Primăria comunei Feldioara vă invită la festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, ediția a VI-a, ce va avea loc în zilele de 3 și 4 Septembrie 2016.
„Ediția din acest an vine cu foarte multe momente artistice în premieră pentru comuna noastră, iar toate acestea au menirea de-a bucura și încânta publicul de pretutindeni ce ne va fi alături la ceas de mare sărbătoare pentru întreaga noastră comunitate,” precizează organizatorii acestui eveniment pe pagina de facebook.
„Artă şi tradiţie în Cetatea Feldioara”, parte a sărbătorii „Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” (Ediţia a VI-a), este un eveniment care îşi propune scoaterea la lumină a Tradiţiilor şi Meşteşugurilor din localitate şi împrejurimi, precum şi punerea lor în valoare prin Artă.
Vom fi alături, cei care păstrează şi preţuiesc valorile tradiţiei noastre şi care îşi doresc readucerea acesteia în atenţie – ca pe un gest de valorizare, de redescoperire a identităţii noastre… Vă aşteptăm aşadar sâmbătă şi duminica (3 şi 4 septembrie 2016), intre orele 12 -18, în curtea Bisericii Evanghelice la târg, expoziţie şi ateliere!
Ne vor fi alături:
Asociaţia Culturală Artessentia, Braşov
Adriana Mihai – Lumânări decorative, Braşov
Atelierul icoanei transilvănene „Sfântul Nicolae” din Augustin
Fraţii Klein, fierari din Feldioara
Gabriela Bularca – Atelier de croşetat, Braşov
Grupul „Şezătoare la Braşov”
IIA Călătoare, Ana Borca din Făgăraş
Sorin Clinciu, tâmplar din Feldioara
Violeta Roman – dantelăreasă de dantelă veche (Frivolité), Feldioara,” potrivit celor declarate de organizatorii acestui festival.
Pentru informatii suplimentare vizitati pagina Centrul de Informare Turistica Feldioara: https://www.facebook.com/Centru-de-Informare-Turistica-Feldioara-422091824546588/?fref=ts
sau pagina Artă şi tradiţie în cetatea Feldioara: https://www.facebook.com/events/1100128106733010/
Sursa foto: pagina de facebook dedicată acestui festival
2 Comments
Vă mulţumim din suflet pentru tot sprijinul acordat în promovarea evenimentului din acest weekend – 3 şi 4 Septembrie 2016, de la Feldioara. Ne bucură articolul dumneavoastră şi preţuim nespus tot interesul acordat.
Cu multă plăcere. Vă mulțumim. Vom fi prezenți.