Au început lucrările de salubrizare a pârâului Graft, în zona După Ziduri

Au început lucrările de salubrizare a pârâului Graft, în zona După Ziduri: ,,După cum reaminteam și săptămâna trecută (în materialul despre piațeta dintre Piața Sfatului nr. 27 și Aleea După Ziduri n.n.), întreaga zonă După Ziduri este într-un proces de transformare. În această vară sper să finalizăm două dintre investițiile importante din aceată zonă, reabilitarea fostului cinematograf Popular și amenajarea piațetei care face legătura dintre Piața Sfatului și aleea După Ziduri.

Din această săptămână am demarat și lucrările de salubrizare a Graftului, astfel încât, o dată cu finalizarea lucrărilor de salubrizare și a investițiilor, întreaga zonă va deveni atractivă. Deja am demarat discuțiile cu o organizație culturală, care s-a arătat interesată în crearea unui parc cultural în această zonă, iar în luna mai ne vor prezenta propunerile lor în acest sens.

Pentru a putea realiza lucrările de salubrizare, suntem nevoiți să blocăm accesul pietonal pe aleea După Ziduri în următoarele săptămâni, astfel încât lucrările să nu pună în pericol pietonii. Sper ca odată cu finalizarea tuturor lucrărilor, brașovenii și turiștii să redescopere farmecul acestei zone și să existe o nouă spațiu de petrecere a timpului liber, cu multe oferte de activități culturale” a declarat primarul George Scripcaru.

Foto: Primaria Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.