5 octombrie 2024

Contact us

Concert educativ online: ,,Aduceți copiii la ora de muzică!”

 Concert educativ online: ,,Aduceți copiii la ora de muzică!”

Cu dorința de a fi alături de iubitorii muzicii clasice, parinți și copii, în această perioadă, Filarmonica Brașov a inițiat programul de Concerte Educative în mediul online. Accentul se pune pe prezentarea unui compozitor și a unor creații muzicale ale acestuia, dar și a instrumentelor muzicale, concertul putând deveni un veritabil instrument de educație muzicală în cadrul orelor de muzică deoarece concertul se va regăsi postat ulterior  pe pagina de facebook a Filarmonicii Brașov.

Timp de o oră,  copiii, dar și părinții, sunt invitați vineri, 10 aprilie 2020, ora 11.00 să participe la Concertul Educativ Online ce va fi transmis  live pe pagina de facebook a Filarmonicii Brașov.

Pentru că muzica este o componentă importantă și este strâns legată de dezvoltarea socială, culturală și emoțională, pe fondul acestei perioada delicate, instituția brașoveană a ales să sprijine activitatile de dezvoltarea vocationala creativa a copiilor.

Părinții au misiunea de a asigura ,,condițiile tehnice” astfel încât micuții să poată avea acces la facebook pentru a se putea bucura de această călătorie muzicală ai cărei eroi sunt artiștii Orchestrei Simfonice brașovene conduși de maestrul Ovidiu-Dan Chirilă, dirijor al Filarmonicii Brașov, tema fiind ,,Petrica si lupul” de Serghei Prokofiev.

În opinia dirijorului Ovidiu-Dan Chirilă, acestă oră de muzică transmisă online poate fi o activitate perfectă pentru copii, părinți si chiar bunici. Este o altfel de lecție de muzică în care copiii pot deprinde în primul rând elementele de ritmicitate și cunoasterea instrumentelor muzicale. Copiii sunt niste mici artiști, fiecare în felul său. Pentru ei este important să aibă activități stimulative care să le îmbogățească starea de spirit dar și creativitatea.

Așadar, vineri 10  aprilie,  iubitorii muzicii clasice sunt invitați cu mic, cu mare  să asculte, să se simtă bine și să adune amintiri frumoase împreună cu cei dragi!

Această inițiativă face parte din campania  “#Muzicadăputere” derulată de Filarmonica Brașov în aceste momente, arătând că acum avem nevoie solidaritate și de conștientizarea forței  transmisă de marile valori ale muzicii.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.