COVID – 19. Procedura depunerii declarației de căsătorie

În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României și având în vedere evoluția infecțiilor cu noul CORONAVIRUS SARS COV 2, precum și măsurile dispuse la nivel național pentru prevenirea infecției, facem cunoscut procedura depunerii declarației de căsătorie, după cum urmează:

Pentru îndeplinirea competenței teritoriale, unul dintre viitorii soți trebuie să facă dovada domiciliului sau reședinței în Municipiul Brașov.

Declarațiile de căsătorie însoțite de documentele prevăzute de lege se vor transmite exclusiv pe adresa de e-mail a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov office@spclepbv.ro, numai ca urmare a programării telefonice a datei și orei încheierii căsătoriei, la număr de telefon 0268/416550 tasta 9 interior 168.
Formularul declarației de căsătorie, precum și informații privind actele necesare pentru încheierea căsătoriei se regăsesc pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Brașov,
click aici

Pentru stabilirea numelui de familie după căsătorie, viitorii soți pot opta:
1. să păstreze numele dinaintea căsătoriei;
2. să ia numele oricăruia dintre ei;
3. să ia numele lor reunite;
4. un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei iar celălalt să poarte numele lor reunite.

Regimul matrimonial ales:
• Regimul comunităţii legale
• Regimul separaţiei de bunuri
• Regimul comunităţii convenţionale

În situaţia în care viitorii soţi stabilesc un alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale, aceştia vor prezenta convenţia matrimonială autentificată de către un notar public.
Detalii despre regimurile matrimoniale găsiţi în Codul Civil.

Data depunerii declarației de căsătorie este data transmiterii prin e-mail a declarației. În acest sens, cu ocazia programării prin e-mail sau telefonice se va avea în vedere respectarea termenului de 10 zile, termen în care se cuprind atât data afișării declarației de căsătorie, cât și data încheierii căsătoriei.

Documentele în original vor fi prezentate cu ocazia oficierii căsătoriei, dată la care se va semna și declarația de căsătorie în fața ofițerului de stare civilă. Pe perioada instituirii stării de urgență nu se acordă dispense de loc și de termen.

În conformitate cu măsurile dispuse de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Brașov prin Hotărârea nr.4 din 24.03.2020, ”se limitează la maximum 8 persoane participarea la fiecare căsătorie încheiată la Starea Civilă a Municipiului Brașov”.

Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului și pentru prevenirea răspândirii acestuia, în perioada stării de urgență instituită prin Decretul nr.195/2020, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne recomandă suspendarea depunerii declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriei pe perioada instituirii stării de urgență și a restricțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID – 19.

VIA: brasovcity.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.