„De-aici porneşte totul” – Un sonet pe zi, text și interpretare Adrian Munteanu

DE-AICI PORNEŞTE TOTUL

De-aici porneşte totul, dinspre mine
Când lunga noaptea cosmică apare,
Iar ziua crudă intră în tipare
Abia suflând sub veştede ruine.

Rămân strivit în palidă mişcare
O goană-n ierburi nu mi se cuvine.
Privesc tăcut spre lumile senine
În care vremea doarme în uitare.

Pierdut în marea fără fund, amară,
Sunt doar un punct minuscul de decor
Închis în clipa strâmtă şi murdară.

Cerşind la poartă, palid trecător,
Nu izbutesc să ies din timp afară,

Mă nasc, trăiesc, îmbătrânesc şi mor.

(2004 – nepublicat în volum)

Video: YouTube

Adrian Munteanu
 https://www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/
http://www.usrbrasov.ro/adrian-munteanu/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.