2 mai 2024

Contact us

De azi reîncepe transportul bicicletelor în Poiana Brașov

 De azi reîncepe transportul bicicletelor în Poiana Brașov

Având în vedere că în ultima perioadă s-a luat decizia relaxării unora dintre măsurile luate pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, dar și cererile venite din partea brașovenilor, primarul George Scripcaru a solicitat ca, începând cu data de 6 iunie, să se reia transportul bicicletelor în Poiana Brașov cu autobuzele RATBV. Astfel, în zilele de weekend și în sărbătorile legale, toate autobuzele care vor circula pe linia 20 vor asigura și transportul bicicletelor.

,,Având în vedere experiența de anii trecuți, când din ce în ce mai mulți bicicliști au utilizat acest sistem de transport, am dat dispoziție operatorului de transport ca, începând de mâine (n.r.: 06 iunie), să fie reluat transportul gratuit al bicicletelor pe ruta Brașov – Poiana Brașov și retur. Într-o primă fază, RATBV va asigura acest serviciu în perioada de weekend și în celelalte zile libere (sărbătorile legale, n.n.).

Pe măsura ce va crește cererea, vom extinde programul de transport și în timpul săptămânii. Acest serviciu va funcționa cel puțin până în luna septembrie. Deja foarte mulți brașoveni au început să practice acest sport și sperăm ca, odată cu relaxarea măsurilor anti-coronavirus, să crească și numărul turiștilor care folosesc bicicleta pentru agrement.

După cum știți, Municipalitatea are în derulare două proiecte pentru amenajarea de trasee de mountainbike, unul realizat împreună cu NH Bike, proiect la care s-au reluat lucrările începute anul trecut, și unul, mult mai complex, realizat de primărie, pentru care vom publica, peste câteva zile, anunțul de licitație pentru realizarea lucrărilor.

Sper ca peste câteva luni să putem pune la dispoziția bicicliștilor primele trei trasee de downhill din Postăvarul, cele realizate de către NH Bike, în parteneriat cu noi, iar după finalizarea lucrărilor și la celelalte trei, aceștia vor avea la dispoziție peste 20 de kilometri de piste de coborâre. În felul acesta, Poiana Brașov va fi nu numai cea mai importantă stațiune de schi de la noi din țară, ci și cel mai mare bike-park din România”, a precizat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

Transportul bicicletelor se va realiza cu o remorcă pe care pot fi încărcate 16 biciclete, remorcă ce va fi atașată autobuzului de pe linia 20 care pleacă la oră fixă din capătul de linie Livada Poștei. Pentru celelalte plecări, autobuzele de pe linia 20 vor avea montate suporturi pe care pot fi încărcate trei biciclete.

Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.

Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.

Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu circa 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și asigure bicicletele.

Descriere trasee de mountainbike

 

Proiect derulat de NH Bike, în parteneriat cu Primăria Brașov

Traseele sunt extrem de asemănătoare unei poteci turistice de drumeție, cum sunt cele existente în Masivul Postăvarul, cu singura diferență, că este permis doar accesul cicliștilor.

Cele 3 trasee vor fi amenajate în Masivul Postăvarul, în zona pârtiilor de schi, în afara fondului forestier.

Rutele pentru biciclete presupun următoarele lucrări:

– curățarea stratului vegetal, în general de maxim 20 de cm, pe o lățime cuprinsă între 1 – 3 metri. În locurile umede și în cele în care stă apa, se vor efectua lucrări de drenaj, lucrările de maenajare afectând doar stratul superficial vegetal,

– bătătorirea pâmântului existent, pe zonele curățate.

Traseele care merg de-a lungul pârtiilor vor fi amenajate la liziera pădurii, în spatele instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.

 

Proiect derulat de Primăria Brașov

  1. Traseul de mountain bike nr. 1 – dificil. Are lungimea de 3141.60m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure.

Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 250 m, a căror lungime cumulată de 1940.41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.

Din punct de vedere al vizibilităţii, putem spune că elementele geometrice ale traseului, condiţiile topografice şi vegetaţia permit asigurarea unei distanţe medii de vizibilitate de 15 m. Pentru menţinerea vizibilitătii în lungul traseului, se vor inspecta periodic traseele de biciclete şi se va îndepărta vegetaţia şi crengile ce intră în gabaritul de liberă trecere a pistei.

Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii  specifice ciclismului montan:

– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171m, care se deprind şi revin in traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.

– două tabletop-uri, destinate săriturilor;

– un step up destinat săriturilor în urcare;

– două drop off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;

– o pasarelă din lemn;

  1. Traseul 2 – ușor. Are lungimea totală de 4070.60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final, staţia inferioară a telegondolei. Acesta porneşte la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia şi continuă pe drumul de acces la pârtia Lupului. După intersecţia cu axul telescaunului 6CLD, traseul îşi schimbă orientarea şi continuă printr-o succesiune de serpentine orientate pe direcţie nord-vestică, în afara şi interiorul pădurii până în jurul km 3+670, unde intră pe traseul drumului Albastru şi continuă până la staţia inferioară a telegondolei .

Din punct de vedere al amenajării în plan, traseul pistei de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 199 de curbe circulare, cu raze cuprinse 3 m şi 200 m, a căror lungime cumulată de 2315.39 m, reprezintă 57% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.

Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:

– două step up-uri;

– un drop off.

  1. Traseul 3 – mediu, Are lungimea totala de 3936.16 m, este cel mai indepartat traseu din cele trei trasee.

Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, dupa care se desprinde spre stanga si continua in interiorul padurii, după care traverseza drumul existent si reintra in padure continuand cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395.35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.

Traseul pistei de biciclete se prezintă mai putin sinuos decat celelalte doua trasee, fiind alcătuit din 150 curbe circulare cu raze cuprinse 4 m şi 332 m, a căror lungime cumulată de 2004.51 m reprezintă 51% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.

Traseul de mountain bike nu prezinta elemente constructive speciale pentru crestere gradului de dificultate.

 Sursa si imagini: comunicat transmis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.