Fundația Comunitară Țara Făgărașului îi așteaptă pe făgărășenii mici și mari la ReCoNnect – Târgul de științe

Joi, 14 aprilie 2022, între orele 13:00 și 17:00, Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) îi invită pe făgărășenii mici și mari pasionați de știință și tehnologie în parcul central (din fața primăriei), la Târgul de științe. Participanții îi vor întâlni pe coordonatorii proiectelor finanțate de FCTF prin Fondul Științescu și vor participa la patru ore interactive în care pot descoperi proiectele Științescu, pot intra în dialog cu cei care le coordonează și pot afla mai multe despre știință și tehnologie.

„În ultima zi de școală înaintea vacanței de primăvară, vă așteptăm în părculețul central din Făgăraș, cu activități educaționale, experimente, demonstrații din domeniile robotică, electronică, permacultură, informatică, mecanică, pilotare și programe drone, experimente din domeniul chimiei și fizicii, ateliere de reciclare a plasticului, de creație, de imaginație, creativitate și lucru manual și multe alte surprize.”

Fiecare participant va primi un Pașaport de Științescu pe baza căruia va putea parcurge un traseu de minim 5 experiențe de învățare oferite de echipele de proiect ale lui Științescu. La final, vizele din pașaport le vor aduce participanților câte o surpriză!

Evenimentul este organizat de Noaptea Cercetătorilor Researchers’ Night şi Fundația Comunitară Țara Făgărașului prin Fondul Științescu.

Acesta este un eveniment în cadrul proiectului ReCoNnect – The Green Deal: Research communication to CommuNities și face parte din campania Noaptea Cercetătorilor 2021.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.